Avocatul lui Gabi Bădălău, prima reacție după ce afaceristul și-a dat în judecată copiii. Ce spune despre Claudia Pătrașcanu: „De ce a acceptat banii?”

Comentează

Deși s-au despărțit de foarte mulți ani și sunt divorțați oficial de la finalul lui 2022, Claudia Pătrașcanu și Gabi Bădălău pare că sunt într-un război continuu. Iar totul pornește de la bani!

În luna iunie a acestui an, în presă s-a aflat că Gabi Bădălău și-a dat în judecată copiii, dar și pe Claudia Pătrașcanu, din cauza pensiei alimentare pe care acesta o are de plătit.

Din câte se pare, după ce artista a obținut executarea silită a fostului ei soț, acesta s-a apărat în instanță și încearcă acum să scape de plata a aproximativ 124.000 de euro! Însă Claudia Pătrașcanu îl acuză în continuare că nu îi lasă deloc să trăiască liniștiți pe ea și pe băieții pe care îi au împreună.

Într-o intervenție pe care a avut-o la Știrile Antena Stars, doamna avocat care îl reprezintă pe Gabi Bădălău a precizat că acesta le-a plătit de-a lungul anilor celor doi copii pe care îi are cu Claudia Pătrașcanu atât studiile, cât și cheltuielile care țin de sporturile pe care le practică cei mici, astfel că el nu mai are de achitat cei peste 100.000 de euro despre care vorbește artista.

Doamna avocat a ținut să precizeze că afaceristul, în momentul în care a făcut acele plăți, s-a gândit că acestea acoperă pensia alimentară și că nu ar trebui să achite și alte sume de bani.

„Copiii sunt la mijloc, dar nu sunt prejudiciați. Când ești într-o familie, copiii nu știu decât dacă le spui tu în mod intenționat: avem sau nu avem bani. Mai degrabă, cred eu, conflictul este între doamna Claudia Pătrașcanu, provocat de ea în mod intenționat, față de fostul soț, Gabi Bădălău, sub aspectul faptului că ea mai cere încă o dată ceea ce deja a primit. Doamna Claudia Pătrașcanu a deschis un dosar de executare silită.

Conform legii, acești bani, 4.000 de euro pe lună, se achită de la momentul introducerii acțiunii de divorț sau de la momentul terminării divorțului. Divorțul acestor doi soți s-a terminat în noiembrie 2022. Făcând un calcul, noiembrie 2022, înmulțit cu 3 ani, înmulțit cu 4.000 de euro pe lună, ies 121.000 euro în total. Însă, de la divorț și până în moment, domnul Gabi Bădălău a plătit acele școli unde copiii lui se duc, acele cluburi de fotbal, el știind că va avea de achitat această sumă.

Doamna Claudia Pătrășcanu a decis să mai ceară încă o dată acești bani, pentru simplul fapt că ea are o decizie. Păcălind sau fentând toți acești bani pe care domnul Gabi Bădălău i-a dat. În pledoaria mea în fața instanței, întrebarea este: de ce a acceptat banii, dacă tu nu îi consideri pensie de întreținere?”, a spus avocatul lui Gabi Bădălău la Știrile Antena Stars.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește