Premierul desemnat Luca Niculescu nu a exclus joi, 8 octombrie, ipoteza că își va depune mandatul înainte să ajungă în Parlament să ceară votul de învestitură pentru Guvernul pe care îl creionează, dacă nu va reuși să adune o majoritate până atunci.
„Niciodată nu mi-a plăcut să mă gândesc la ce ar fi dacă, deși câteodată este util. Deocamdată, suntem în această primă fază a discuțiilor, am văzut pozițiile celor trei partide cu care m-am văzut azi, evident că discuțiile vor continua și voi lua această decizie la care vă referiți după ce vor continua și când ne vom apropia de termenul respectiv”, a spus Luca Niculescu după discuțiile cu UDMR.
„Vom continua dialogul şi, până la urmă, sper că ajungem la un rezultat”, a adăugat premierul desemnat.
Luca Niculescu a precizat că este optimist după prima zi de negocieri, cu PSD, PNL și UDMR: „Am întâlnit și deschidere pentru găsirea unei soluții care să ducă la deblocarea crizei politice și economice, deci deschidere pentru a găsi o formulă de guvernare. Deci sunt optimist după această întâlnire și, de fapt, după toată această primă zi de dialog cu cei de la PSD, de la PNL și acum de la UDMR, pentru că doar ascultând înveți și îți dai seama ce mai poți îmbunătăți”.
Reamintim că președintele Nicușor Dan a anunțat luni seară, 5 octombrie, că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Este al patrulea premier nominalizat de șeful statului în ultimele 4 luni, după Eugen Tomac (iunie), Adrian Veștea (iunie) și Siegfried Mureșan (septembrie).
Din acel moment, Luca Niculescu are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare. El este secretar de stat în MAE și coordonatorul aderării României la OCDE.
Joi, 8 octombrie, premierul desemnat a purtat primele negocieri pentru formarea noului Guvern: mai întâi cu PSD, apoi cu PNL și în final cu UDMR.