Beyonce și-a amânat un concert pe care ar fi trebuit să-l susțină în statul american New Jersey, pe 7 septembrie. Cântăreața a luat această decizie, după ce doctorii i-au recomandat repaus vocal, relatează Daily Mail.
Organizatorii au anunțat că Beyonce va susține concert la o altă dată, respectiv pe 7 octombrie. Celelalte concerte din turneul mondial Formation, care promovează albumul ei “Lemonade”, nu au fost afectate de această decizie.
Anunțul vine la scurt timp după ce Beyonce a sărbătorit cea de-a 35-a aniversare duminică, la Made in America Festival, alături de soţul său, rapperul Jay-Z, fondatorul festivalului.
Beyonce a dominat gala MTV Video Music Awards (VMA) 2016, unde a câştigat opt premii, inclusiv trofeul suprem , cel pentru videoclipul anului. Ea a fost premiată pentru videoclipul melodiei Formation, care a făcut senzație la lansare deoarece evocă violențele polițiștilor împotriva americanilor de culoare. Totodată, în timpul galei, Beyonce a interpretat cinci piese de pe noul ei album ”Lemonade”, ale căror versuri vorbesc despre trădare, răzbunare şi emanciparea femeilor, sub forma unui singur cântec, cu o coregrafie originală.