Blestemul solistelor Mandinga | Elena, ai grijă să nu fii și tu concediată!

Comentează
Arhiva foto

Dincolo de motivele oficiale, se pare că gelozia a fost cea care i-a împins pe cei de la Mandinga să îşi concedieze de-a lungul timpului solistele. Iar acest lucru a fost cât se poate de clar în cazul Elenei Gheorghe. La începutul lui 2006, ea anunţa oficial că părăseşte Mandinga pentru că nu era de acord cu aducerea a încă două soliste în trupă. În realitate, mărul discordiei a fost altul: băieţii şi impresarul formaţiei au considerat că Elena era mult prea promovată. De fapt, erau deranjaţi de faptul că numele ei se confunda cu acela al formaţiei, că practic ea devenise imaginea care vindea.
Elena Gheorghe a plecat din formația Mandinga în 2006
După plecarea Elenei, băieţii au adus în trupă trei fete: Biu Marquetti, Elena Ionescu şi Antonieta Gonzalez Arocha. Exotica Biu a devenit rapid centrul atenţiei, şi ea, ca şi Elena Gheorghe, fiind intens mediatizată.

↑ Biu (medalion), pe vremea când era în trupa Mandinga. Lângă ea apare și Elena Ionescu

Au vrut s-o dea afară din trupă în 2007?

Lucrul acesta i-a supărat din nou pe băieţi, care şi-au schimbat atitudinea faţă de cubaneză. Aceasta a plecat din formaţie, nemulţumită de felul în care era tratată. Imediat a părăsit trupa şi cealaltă cubaneză, iar în formaţie a rămas o singură solistă: Elena Ionescu. Însă nici pentru ea viaţa alături de băieţii din trupă nu a fost prea roz. În vara lui 2007, Mandinga a concertat în Parcul Tineretului din Capitală fără simpatica brunetă. În locul ei, pe scenă a urcat Laura, o blondă care mai colaborase cu Mandinga.
Întrebaţi ce s-a întâmplat cu Elena, băieţii nu au respins ipoteza despărţirii. Ba chiar au declarat, într- o emisiune TV, că dacă lucrurile nu mai merg cum trebuie, se vor despărţi prieteni. Însă, se pare că Elena a avut un înger păzitor, care a salvat- o, atunci de la excludere. Acum însă, numai cei de la Mandinga ştiu cum vor sta lucrurile. Cert e un lucru: Elena a devenit mult mai promovată decât restul formaţiei. Chipul ei apare în paginile şi pe copertele publicaţiilor, ba chiar e pusă să vorbească în numele trupei. S-ar putea ca eşecul de la Eurovision să fie un bun motiv oficial pe care băieţii să îl invoce dacă ar renunţa la colaborarea cu actuala solistă. Elena, ai grijă!
"Ne pare rău că nu am reuşit să aducem un loc mai bun pentru ţara noastră, dar Dumnezeu ne este martor că am muncit enorm şi ne-am dedicat integral acestui concurs, alături de echipa TVR. Vă mulţumim din inimă pentru că ne-aţi susţinut şi aţi crezut în noi. Am încercat să fim ambasadori cât mai buni pentru România şi, după acest Eurovision, la câte interviuri am acordat, cu siguranţă că mulţi străini au descoperit şi altfel ţara noastră"
Elena Ionescu


Cum comentează prestaţia cei implicaţi în show: «România merita un loc mai bun»

Costi Ioniţă, compozitorul piesei: “Sunt foarte mulţumit de prestaţia trupei Mandinga şi cred că toţi cei şase care au fost pe scenă au arătat ceea ce aveau mai bun. Au fost perfecţi la Crystal Hall. Votul nu pot să-l comentez, este un concurs cu surprizele lui. Suedia a avut o piesă bună şi merita să câştige. Dar şi România merita un loc mai bun. «Zaleilah » e hitul Eurovision, rulează la posturile de radio din aproape toată Europa, jurnaliştii au urmărit mereu Mandinga. Îmi pare rău că nu-mi voi mai vopsi maşina în culorile tricolorului, aşa cum am promis că voi face dacă ne vom clasa între primii zece. Acum ne-am clasat între primii 12.”

Dan Manoliu, şeful delegaţiei României la Eurovision: “România s-a aflat cel puţin pentru două săptămâni în lumina reflectoarelor. Nu am exagerat sperând la un loc fruntaş, atât timp cât presa internaţională ne-a acordat o atenţie deosebită, iar forumurile dedicate Eurovisionului au fost mai toate favorabile României. Cred că nu e nici un păcat să speri, să-ţi doreşti şi mai ales să crezi în şansa ţării pe care o reprezinţi cu mândrie. Din păcate, votul a lăsat de dorit în finala Eurovision”.

Alex, trompetist Mandinga: “Oricât de mult ne-am fi dorit să aducem un loc mai bun României în finala Eurovision, din păcate, trebuie să ne mulţumim cu 12. Am avut toate semnele că finala va fi una şi mai bună pentru România, după ce am terminat semifinala pe locul 3, la casele de pariuri eram pe 5-6, iar atenţia acordată de presă şi complimentele venite de la experţii în Eurovision ne făceau să credem că ne vom apropia de podium”.

A afectat-o cearta cu mama ei?

Sâmbătă, înaintea finalei, mama Elenei a declarat că fiica ei este încă virgină, deşi are o relaţie stabilă din 2008 cu Marian Duţă, reporter la emisiunea Antenei 1 “Neatza cu Răzvan şi Dani”. Acest lucru a iritato rău pe frumoasa brunetă, care s-a certat la cuţite cu mama şi cu iubitul ei, fix în ziua în care ar fi trebuit să se concentreze la prestaţia din finala Eurovision.

Astrele le-au fost potrivnice

↑ Mandinga, pe scena Eurovision
Elena e născută în zodia Taur, care a fost favorizată până acum câteva zile, dar care, de la sfârşitul săptămânii trecute, nu a mai avut parte de acelaşi sprijin astral, spune astrologul Elena Bunescu. Contextul a fost dificil pentru nativii din Taur pentru că nu le-a oferit acel suport real pentru a avea succes, pentru a-şi depăşi propriile temeri sau limite. Pe baza acestui fapt, se poate spune că Elena nu a purtat noroc trupei, ba dimpotrivă, a tras-o în jos.

De ce ne-am clasat abia pe locul 12?

Lucian Viziru: «N-am avut nici piesă, nici voce, nici show. A fost o salată orientală!»

“«Zaleilah » nu spune nimic despre ţara noastră, s-a văzut! Are influenţe orientale şi cubaneze, dar nu are nimic românesc, nimic care să aibă legătură cu tradiţia sau cu folclorul nostru. E o manea! La Eurovision trebuie o piesă bună. Pe lângă asta, trebuie ca interpretul să îmbrace bine mesajul piesei. Noi n-am avut nici piesă, nici voce care să te dea pe spate şi nici show. Rămâne înţelegerea geopolitică pe care, dacă vrei, nu s-a mizat. Până la urmă e vorba de cum te prezinţi... Din punctul meu de vedere a fost o salată orientală”, ne-a declarat Lucian Viziru. Tot el a spus că Mandinga şi-a făcut reclamă pe bani publici şi că speră ca anul viitor la Eurovision să fie trimisă o piesă care să aibă legătură cu România, “să nu-şi mai bată joc dl. Manoliu, să trimită el pe cine vrea pe banii publici”. (Tatiana Solomon)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
17:13
Mesaj RO-Alert trimis în 5 județe din cauza dronelor: cetățenii sunt sfătuiți să se adăpostească și să rămână în case
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!