Timp de 25 de ani, Titus Andrei a trăit cu impresia că fiica prezicătoarei, Alexandra, este și copilul lui. Și asta datorită „unor date care coincideau”, spune el, dar și a faptului că, după ce Carmen a născut, a recunoscut-o pe micuță ca fiind a lui.
„Erau niște date care conicideau. Mi-ar fi plăcut să fie fiica mea. Eu așa am crezut, că Alexandra este fiica mea. Eu am fost cinstit, nu am de ce să fiu dezamăgit. Vreau să respect ce a spus ea astăzi. Că nu sunt tatăl copilului. Cândva va plăti. Păcat însă de acest copil. Nu este o onoare pentru mine că am o relație cu Carmen Harra. Dar eu așa am crezut 25 de ani. Ea m-a sunat aseară să-mi spună că nu este copilul meu. Toate datele converg însă către această concluzie. Relația noastră a durat niște ani. E treaba ei dacă a avut relații simultane. Ea este singura care poate spune în fața celui de sus, adevărul pur. Ea a greșit că a târât copilul pe la televizor și asta mă doare. Copilul s-a născut în 86, iar ea a plecat din țară, în America, după. S-a întors din Suedia în România și ulterior a plecat în America. Eu încă sunt convins că acest copil este al meu. Ea a ajuns în America după ce a născut. Nu știu ce a făcut acolo, era o îmbârligătură generală în tot ce spunea ea. Am fost și la primărie și am semnat că sunt tatăl copilului, într-o zi de noiembrie ploioasă, cu tatăl doamnei Carmen, atunci Mureșan. Mă doare faptul că și copilul trebuie să facă ce spune ea. Am vorbit cu Alexandra în toți acești ani, ne-am plimbat, ne-am pupat, ne-am drăgălășit”, a mărturisit Titus Andrei, la Drept la țintă.
Carmen Harra însă i-a spulberat acestuia speranța cu care a trăit în suflet 25 de ani, că ar fi părintele Alexandrei.
„Nu am nici o legătură cu omul acesta. Alexandra este fiica soțului meu, nu are nici o legătură cu el. Nu seamănă cu acest om. Nu am avut nici o relație de câțiva ani. Pe vremea aia eu aveam 20 de ani, am făcut o greșeală. Nu m-a promovat el, m-a promovat Titus Munteanu, pentru care am mare respect. Este totul o înscenare. De ce nu vin cu dovezi? Cică am trăit cu șeful țiganilor. Nu am nimic cu țiganii. Eu mă trag din partea lui Octavian Goga, români adevărați, oameni corecți și cinstiți. Tatăl meu a fost un om cinstit și a fost omorât de secretarul lui Pacepa”, a declarat Harra la „DRept la țintă”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b6b337ff1f4b58b259eb968e725931aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0d93c82af9728d5f8d1d619ffdfc5e10.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_708ff8d30b4bf16b2998b00e24e99cd5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_49f5a968546ef6bc3c5ff1152f097bc7.jpg)
![A îmbrăcat doar o salopetă din plasă! Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani: «Mâine nu e o nouă zi» [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f23a98d007439d66615a59f4fb74f135.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_07507a8e195bdf141b31d2458ef780b0.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fb0c5898eedd6e42ce5e7531e9ee4265.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ab985db65fdbbf4648cc6e35ba3ffcb7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3ce8d29a3a9aed703ed37a0dd7d06689.jpg)
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_48f939a9d64b8f57b982f631c263381d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b953239c4d90322e503efca7ce04aa61.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9f1887f9add3335b51d92844cd9bb50c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ab20877a897ee99dcdfeb8f6999d64b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3a9d0ca265f05416d05cfd9024cf7bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_673a0cd5bfc061819c617bcb11fabfd0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_763eae4baf389e7c42db683b31733b12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_e8848784896df3258066d5a424db1393.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4bbb26e84d08ff4c6e8ed7c0b2fd1e84.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e999094a569256c6b07cf12bde2b1f12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_d42f5a5e22759f05f57860a577517ad0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_647a271ae8a5379b03a34e9f7e3e30e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/dominic-fritz-le-a-cerut-timisorenilor-sa-iasa-la-protest-dupa-decizia-ccr-prin-care-isi-poate-pierde-mandatul-de-primar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/dominic-fritz-presedinte-usr-foto-cristian-otopeanu-e1773091470964.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/laura-cosoi-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/oana-rusu-si-rebecca-toma-ispite-insula-iubirii-2026-antena-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4416a3d91f668b45f8ad1042f83c4a20.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9836b11d718d893b965a5118a4a5a34a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femeie-vinde-cald-pe-masina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/medic-rezident-s-a-sinucis-foto-envato-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ion-bogdan-codorean-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/turisti-in-lift.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/medic-din-tulcea-oncohematolog-pediatru-sapa-gropi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ora-de-iarna-2026-cand-se-schimba-ora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-se-congeleaza-dovleceii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mancare-fierbinte-in-frigider.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/verdeturi-congelate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/roman-mort-masina-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/o-familie-de-romani-din-germania-s-a-trezit-fara-chirie-dupa-o-vacanta-de-10-zile-acasa--sursa-foto-profimedia-e1787199774232.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/theodor-nicolescu-id65047inquamphotosliviu-florinalbei-scaled-e1787052115565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/loto-e1787121904469.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ccr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-fitch-e1785573694612.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vot-parlament-shutterstock-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-conferinta-de-presa-03.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.