Adrian Pescariu a avut serios de suferit în urma accidentului de maşină de acum şapte luni: nasul i-a fost afectat, el având probleme respiratorii şi un cartilagiu rupt. Stilistul se află în perioada de recuperare şi se pare că ar fi în discuţii cu producătorii mai multor emisiuni TV, pentru a merge în direct, cu nasul bandajat. Interesant este faptul că Pescariu a cerut nu mai puţin de 1.500 de euro pentru a pune piciorul în studio.
„Mi se pare normal să nu apar la TV gratis, în posturi jenante pentru mine. Şi dacă aş face asta, aş accepta numai pentru o sumă considerabilă de bani. Am făcut această intervenţie pentru a mă simţi bine şi pentru a putea respira cum trebuie, nu ca să fac circ la televizor”, a declarat Pescariu, confirmând pretenţiile financiare pe care le are.
Altfel, el spune că se află în recuperare şi că se simte foarte bine. „Operaţia a decurs foarte bine, respir normal, iar doctorul şi prietenul meu, Stan Vitalie, m-a ajutat să scap de această povară, deşi cu greu am luat decizia de a mă opera, din motive personale. Într-un final, am mers pe mâna lui, iar rezultatul este peste aşteptări”.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.