A riscat o amendă de 1.000 de lei

Potrivit Legii 448 din decembrie 2006, art. 100, alin. f, Cătălin Botezatu risca, pentru că a ocupat cu autoturismul său locul de parcare destinat persoanelor cu dizabilităţi, o amendă cuprinsă între 200 şi 1.000 de lei, plus ridicarea maşinii sale din spaţiul respectiv.

Francisc Simon, preşedinte al Federaţiei Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România: «Să-i fie ruşine!»Cătălin Botezatu a mituit un paznic pentru a parca pe locul handicapaţilor | FOTO EXCLUSIV

Contactat de ziarul Libertatea, Francisc Simon, preşedinte al Federaţiei Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România, l-a pus la zid pe cunoscutul designer. “A încălcat cu bună ştiinţă legea. A făcut un abuz de personalitate, vezi, Doamne, el este Botezatu şi i se permite orice. În loc să dea un exemplu pozitiv tuturor, a dat unul negativ. Ar merita să fie acuzat şi pentru dare de mită. Este bătaie de joc ceea ce a făcut, să-i fie ruşine!”, ne-a declarat, revoltat, Francisc Simon.

Ana Neagoe, conducătorul Direcţiei Protecţia Persoanelor cu Handicap: «Să nu mai fie dat ca exemplu pozitiv»

Cătălin Botezatu a mituit un paznic pentru a parca pe locul handicapaţilor | FOTO EXCLUSIVLa fel de vehementă a fost şi Ana Neagoe, directorul Direcţiei Protecţia Persoanelor cu Handicap: “Ar trebui să-i arătăm cu toţii obrazul, să-l facem să înţeleagă că a abuzat de dreptul persoanelor cu handicap. E o chestie de moralitate, care lasă de dorit. Din păcate, ăştia sunt oamenii… dau lecţii de moralitate pe la TV, iar în viaţa reală greşesc cu zâmbetul pe buze. Poliţia ar trebui să-l amendeze, să-i dea o lecţie. Oricum, nu este bine să îl mai tratăm ca pe un reprezentant al nostru, al tuturor, să nu mai fie dat ca exemplu pozitiv. Eu nu mă simt reprezentată de un astfel de om”.

Călin Georgescu, ars la buzunar cu 200.000 dei pentru încălcarea legii. Topul amenzilor date de AEP politicienilor și partidelor în 2024 și 2025
Recomandări
Călin Georgescu, ars la buzunar cu 200.000 dei pentru încălcarea legii. Topul amenzilor date de AEP politicienilor și partidelor în 2024 și 2025

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.