Câți români s-au uitat la „Cravata Galbenă” într-o lună. Filmul, văzut de spectatori cu vârste între 6 și 96 de ani

Comentează

„Cravata Galbenă”, un film care unește generațiile, a fost văzut de peste 340.000 de spectatori și confirmă interesul major al publicului pentru una dintre cele mai ample producții cinematografice românești din ultimii ani.

Filmul se află în continuare în programul cinematografelor din întreaga țară, cu numeroase proiecții sold out. Unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale acestui succes este diversitatea publicului: la proiecții au participat spectatori cu vârste cuprinse între 6 și 96 de ani, semn că povestea filmului reușește să emoționeze și să provoace generații diferite.

Ce spun fanii despre film

Reacțiile publicului au fost puternice și constante încă din primele zile de la lansare. „Sunt o fată de 11 ani și toată lumea mi-a spus că nu voi înțelege acest film, că este pentru adulți. Dar de fapt eu l-am înțeles, mai bine decât un adult. Mi-a dat sentimentul acela că un om când își propune ceva chiar reușește și mi-a dat o ambiție foarte interesantă pe care foarte puțini oameni reușesc să o îndeplinească așa sus”, a spus o fată pe nume Anastasia.

„Am fost la film generații diferite din familie, prieteni, de la bunici și până la nepoții adolescenți, toți au fost impresionați. Cei tineri au văzut o lume necunoscută lor, cei mai copți au lăcrimat de emoții netrăite demult. Foarte bun film, despre valoare, muncă și recunoaștere, despre iubire de țară, familie, prieteni”, a dezvăluit Doina, o altă persoană care a văzut filmul.

„«Cravata Galbenă» mi-a lăsat impresia unei povești care nu se grăbește să strige, ci alege să șoptească. Filmul mi-a amintit că fiecare om își poartă propria lumină, uneori timidă, alteori ascunsă, și că adevăratul curaj e să nu renunți la ea chiar și atunci când lumea pare să se stingă în jur”, a adăugat un alt fan, Christopher.

În film este prezentată povestea lui Sergiu Celibidache. Dintr-un colț al României începe extraordinara poveste a unui copil cu un vis, care a cucerit lumea. Este călătoria unui om care a refuzat orice compromis, de la copilăria trăită sub un tată autoritar în România interbelică, până la anii de foamete și lupta pentru supraviețuire în Germania devastată de război.

Un film despre curajul de a crede în ceea ce pare imposibil și despre prețul plătit pentru a rămâne neclintit într-o lume a compromisurilor. Despre iubire, adevăr, integritate și sacrificiu. Despre succesul care nu înseamnă nimic fără acceptarea și recunoașterea celor dragi. Și despre dorul de acasă, care l-a însoțit mereu, oriunde s-ar fi aflat.

Realizat pe parcursul a mai bine de șapte ani de documentare, pregătire, filmări și post-producție, „Cravata Galbenă” este una dintre cele mai ample producții cinematografice românești, un film despre geniu, sacrificiu și puterea unui vis.

John Malkovich joacă în „Cravata Galbenă”

În rolurile principale sunt John Malkovich și Miranda Richardson, ambii dublu nominalizați la premiile Oscar, Ben Schnetzer și Kate Phillips. Sean Bean, laureat a două premii BAFTA, Anton Lesser și Charlie Rowe completează distribuția.

Filmul este regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul dirijorului, care semnează și scenariul împreună cu James Olivier. Din echipa de creație fac parte nume importante din industria cinematografică internațională: directorul de imagine Peter Menzies, Jr. ACS, designerul de costume Alessandro Lai, designerul de machiaj, coafură și prostetică Lynda Armstrong și scenograful Vlad Vieru. Muzica originală este compusă de Kathryn Kluge și Kim Allen Kluge, iar castingul internațional este coordonat de Des Hamilton și Georgia Topley.

Producătorii filmului sunt Adela Vrînceanu Celebidachi, Cristina Dobrițoiu, James Olivier, Andrei Boncea și Robert W. Cort. „Cravata Galbenă” este o producție Oblique Media, realizat în coproducție cu Safe Frame, Avanpost Media, Frame Film și Frame Film Illustrious Studio, realizată cu sprijinul Guvernului României prin programul derulat de Oficiul de Film și Investiții Culturale și al Centrului Național al Cinematografiei. Filmul „Cravata Galbenă” a intrat în cinematografele din întreaga țară din 14 noiembrie, distribuit de Vertical Entertainment.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește