Ce a pățit Anca Țurcașiu în vacanța în Thailanda: „Eram ca în visele rele, alergam, strigam”

Comentează
Arhiva foto

Anca Țurcașiu s-a întors recent dintr-o vacanță în Thailanda, unde s-a relaxat timp de aproximativ trei săptămâni. Invitată în emisiunea „Vorbește lumea” de la PRO TV, artista a povestit despre experiența pe care a trăit-o, dar și peripețiile prin care a trecut.

Îmbrăcată într-o rochie neagră, decupată și mulată pe corp, Anca Țurcașiu a pășit încrezătoare în platoul emisiunii. Imediat a început să vorbească despre vacanța din care s-a întors. „Am fost pe distracție. Am închiriat un apartament într-o zonă absolut splendidă, cu o priveliște minunată și am călătorit foarte mult cu rucsacul în spate”, a declarat vedeta în vârstă de 52 de ani, conform protv.ro.

Și a continuat: „Plecam de dimineață până seara în tot felul de locuri, pe tot felul de plaje. Am și spus într-un filmuleț, la un moment dat. Să nu mă invidiați foarte tare, pentru că am muncit mult pentru vacanța asta. Am pățit multe în vacanța asta. A fost pentru prima oară în viața mea când am fost uitată pe o insulă.

Momentul plecării a fost stabilit la o oră anume, eu am fost să fac plajă într-o anumită zonă puțin mai departe de locul în care era plecarea, toți oamenii de pe ambarcațiune s-au dus într-un singur loc, diferit față de cel în care m-am dus eu, s-au plictisit și au spus să plece mai devreme”, a declarat Anca Țurcașiu.

Vedeta s-a panicat când a văzut catamaranul plecând. A făcut semne disperate ca să fie văzută, iar, în final, a avut succes, căci a fost remarcată, iar barca s-a întors după ea. „S-a strigat într-o goarnă, să audă cei care nu erau în apropiere, dar eu nu am auzit, evident. M-am prezentat la ora stabilită, era un pod lung, lung, plutitor, ceva înfiorător. Eram ca în visele rele, cu pălăria, alergam, strigam. Am văzut catamaranul care a plecat de la capătul podului, erau alte ambarcațiuni, puteam să ajung înapoi, dar eram la două ore de locul în care stăteam, departe, pe o insulă. (...)

Un turist de pe catamaran a văzut disperarea și semnele disperate, dar erau departe, erau la 300 de metri. Am stat 20 de minute și s-au întors după noi, apoi am stat de vorbă cu persoana care a organizat excursia, dacă nu a numărat pasagerii. Am mai avut și altele, într-o zi am luat un autobuz de am ajuns într-un loc unde nu voia nimeni să mă ia înapoi, era prea greu, drum lung”, a încheiat artista.

Secretul siluetei Ancăi Țurcașiu

În urmă cu mai bine de un an, Anca Țurcașiu era invitată în platoul de la „Vorbește lumea”, unde a vorbit printre altele și despre regimul său alimentar. Vedeta a renunțat să mai consume carne, nu pentru a arăta mai bine, ci pentru faptul că nu-i plăcea. Ea mai consumă din când în când pește.

„N-am fost o carnivoră de fel. Nu a avut legătură cu a fi mai sănătoasă sau a arăta într-un fel. Este un mod de viață această alimentație, dar eu nu dau sfaturi nimănui. Fiecare are anumite pofte, anumite plăceri. Mănânc din când în când pește. Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”, a spus Anca Țurcașiu în emisiune.

Și-a făcut analizele pentru a vedea dacă totul este în regulă, iar rezultatele au fost foarte bune. Anca Țurcașiu mărturisește că se simte bine cu stilul de viață pe care îl are și nu ar schimba nimic. „Mâncam doar ce puteam alege de pe masă fără carne, pentru că nu-mi plăcea. Ulterior s-a dovedit că analizele mele erau foarte bune și am mers pe drumul ăsta și mă simt foarte bine. (…) Aș vrea să dau timpul înapoi, să mănânc carne dimineața, la prânz și seara și să văd care-i diferența. Este imposibil”, a continuat artista.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un tunisian a fost declarat indezirabil, la cererea SRI.
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o actiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!