Ce a pățit Denis Hanganu din serialul „Clanul” la filmările cu Carmen Tănase: „S-a plâns în scena aia atât de mult. Te consumă o astfel de secvență”

În vârstă de 28 de ani, Denis Hanganu joacă personajul principal din „Clanul”. În serial, el are multe scene cu Carmen Tănase, dar și cu George Mihăiță, care interpretează personajul Bebe Măcelaru. Totul a decurs perfect la filmări, după cum dezvăluie tânărul actor.

A avut multe scene grele, altele emoționante, a muncit mult, dar e mulțumit de munca lui, după ce filmările pentru primul sezon s-au încheiat. Acum, întreaga echipă muncește la sezonul cu numărul doi.

Libertatea: Ați încheiat filmările pentru primul sezon al serialului „Clanul”. Cum a fost pentru tine toată perioada cu filmările și adaptarea ta cu personajul Tudor?

Denis Hanganu: Tot ce pot să spun e că după primul sezon sunt foarte mulțumit de rezultatul final. Mai sunt chestiuni ce pot fi ușor diferite pe ici, pe colo, dar sunt subiective. Realitatea este că împreună am produs cel mai bun serial care s-a făcut până acum în România (atenție) pentru TV. Nu trebuie uitat faptul că noi filmăm într-un ritm de 3-4 ori mai alert decât se filmează la un serial în străinătate sau la vreunul pentru platforme online dedicate. Calitatea și modul în care arată „Clanul” sunt absolut impresionante. De aici denotă ca toți cei implicați (actorii, dar și întreaga echipă de filmare din spatele camerelor) fac o muncă extraordinară și se străduiesc să livreze un produs de nota 10.

Recomandări

Documentul intern care expune războiul hibrid al Rusiei împotriva Occidentului. Scopul lui Vladimir Putin: „să scoată SUA din joc” și „să distrugă NATO”

În ceea ce-l privește pe „Tudor”, eu l-am descoperit pe de-a întregul în timp, pe parcursul filmărilor, punându-mă ca actor în situația dată, zi de zi acolo pe platourile de filmare și seară de seară acasă când învățam text și mă gândeam la contextele din secvențele respective. De ce așa? Pentru că în cazul „Clanul”, filmările au început imediat după ce am luat castingul ori în astfel de proiecte, adaptabilitatea și capacitatea de a fi eficient trebuie să fie niște atuuri pe care să le deții fără urmă de îndoială. Pleci de la câteva date esențiale și ușor ușor îi adaugi personajului straturi peste straturi pentru a căpăta complexitate.

„Filmăm câte 14 ore pe zi dacă e nevoie”

-Cum te-ai înțeles la filmări cu ceilalți actori. Ne poți povesti?

-Ne înțelegem de minune. Serios. Lucrez cu cea mai bună echipă de filmare și de producție de la noi din industrie. Gândiți-vă spre exemplu că fiind în fiecare zi pe set, împreună cu oamenii din echipă filmăm câte 14 ore pe zi dacă e nevoie, zi de zi (sâmbete și duminici inclusiv) timp de șase luni încontinuu, iar calitatea să fie ca în vest. Păi nu prea poate oricine să facă asta (cedezi atât fizic, dar mai ales psihic fiindcă e un tip de surmenaj pentru care nu te pregătește nimic).

Recomandări

De ce a fost orașul iranian Isfahan ținta atacului atribuit Israelului. Mesajul transmis Teheranului

De altfel, un mare plus al acestui proiect e reprezentat tocmai de faptul că între toți membrii echipei de la „Clanul” există o energie foarte bună, caldă și un nivel apreciabil de colegialitate. Formăm o echipa puternică, iar asta se va remarca și în nivelul calității cinematografice livrate de către acest serial.

-Acum la final de prim sezon, ce calități simți că ai împrumutat de la personajul tău? Și ce din tine i-ai dat lui?

-Oboseala. E și glumă, dar mai mult nu e. Cred că eu am preluat-o pe a lui în procentaj destul de mare. Duc greul ca să fiu realist. Când se dă pe platou „stop”, Tudor dispare, pe când eu rămân și am în continuare gânduri, frământări, griji, responsabilități legate de alte secvențe importante, de textul deloc puțin ce trebuie învățat pentru a doua zi și tot așa.

Altfel el a împrumutat totul de la mine fiindcă tot ce se vede din ce se vede pe ecran e în același timp și parte din personalitatea mea. Firește că nu mă comport așa zi de zi sau în mod obișnuit, dar în anumite contexte în mod cert conțin 100% din reacțiile și comportamentul lui. Practic sunt tot eu, dar pus în situația dată, în acel context specific din poveste. Ori tocmai asta îi dă autenticitate personajului.

Recomandări

Cum a rămas Costel Corduneanu subofițer cu privilegii post-mortem după decenii de „interlopie”. Un procuror a omis să ceară retragerea gradului în urmă cu 15 ani

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Te consumă enorm o astfel de secvență pentru că e extraordinar de greu să te lași să fii vulnerabil”

-Care a fost cea mai dificilă scenă de filmat pentru tine?

-Probabil una dintre cele mai grele a fost cea cu Carmen Tănase (mama mea în serial) din episodul 1, în care eu vin acasă și trebuie să o mint și să-i ascund tot planul pus la cale pentru a-l prinde pe „Măcelaru”. S-a plâns în scena aia atât de mult încât după vreo 20 de duble nu mai știam nici eu, nici Carmen ce-i cu noi. Te consumă enorm o astfel de secvență pentru că e extraordinar de greu să te lași să fii vulnerabil și să scoți sentimentele exact pe o anumită replică și să le pui pe tavă. Și nu vorbim de o singură dată, ci dublă de dublă, ca și cum ar fi prima oară și nimic nu s-ar fi întâmplat.

În rest, nu știu să fi existat una anume pe care să o pot cataloga drept „cea mai dificilă”, dar categoric au existat foarte multe scene unde dacă nu eram la 100% capacitate de atenție, concentrare și control exista mereu riscul unor consecințe grave.

Mai precis, eu îmi execut singur cascadoriile din serial de fiecare dată, dublă de dublă și mereu a trebuit să am mare grijă să-mi protejez mereu atât partenerii, cât și pe mine. Gândiți-vă numai la câți pumni și lovituri au fost până acum. Dacă o singură dată ar fi mers ceva prost, sigur ar fi fost urmări negative deoarece s-ar fi creat un precedent.

Nu mai zic de toate luptele complexe cu câte 3-4 indivizi deodată și acțiuni precum târâtul și alergatul prin tot felul de spații și suprafețe deloc favorabile (catacombe, garaje, păduri, imobile devastate, noroi, piatră cubică umedă, praf, pietriș), căzăturile direct pe beton sau pământ care-s foarte dureroase dacă nu te protejezi ori nu știi să cazi, filmatul la altitudini impresionante pe câte-o margine de clădire noaptea în timp ce suflă vântul de simți că te aruncă de pe bloc și cazi în gol. Toate astea se văd extraordinar de bine la TV, dar necesită multă putere de stăpânire de sine și autocontrol atunci când se dă „acțiune” și tu ești cel care trebuie să facă toate chestiile mai sus menționate.

Mie ca actor niciodată nu-mi place să fac lucrurile cu jumătate de măsură, ci vreau să dau totul ca mai departe, cei care ne urmăresc  pe micile ecrane să poată simți realmente emoțiile și trăirile lui „Tudor Achim” la maximum de intensitate posibilă.

-Între timp, deja ați început filmările pentru sezonul 2. Ai apucat să te relaxezi în scurta pauză?

-Din păcate nu, chiar deloc. În pauza dintre sezoane m-am întors la teatru, așadar practic n-am pauză. Am repetat la două spectacole simultan în perioada asta. Sunt actor colaborator la mai multe teatre din București, așa că vă aștept cu mare drag la teatru.

Fie singuri, fie cu prietenele, prietenii, cu soțiile respectiv soții, veniți în sălile de teatru să vedeți spectacole, să-i vedeți pe actorii tineri că sunt foarte buni și să vă convingeți că nu s-au pierdut valorile, ci doar trebuie descoperite și încurajate.

Chiar acum joc în Festivalul Național de Teatru cu un super spectacol, „Medeea: Furie”, apoi urmează o premieră la Teatrul Național, „You say Tomato” unde desigur, vă aștept. Tot acolo mai am încă două spectacole foarte bune, „No man’s land” și „Tragedia omului”. Titlurile și teatrele unde sunt colaborator mai continuă, dar depinde foarte mult de cum se programează reprezentațiile. Partea bună e că eu mereu îmi promovez spectacolele pe rețelele mele de socializare, deci vă invit acolo să vedeți ori de câte ori am reprezentații noi la care de altfel îi și invit pe cititorii noștri.

-Când nu ești în filmări sau la teatru, ce te face să zâmbești, ce te bucură?

-Lucrurile mici, ele contează. Încerc să mă încarc pozitiv zi de zi din orice lucru mărunt bun. Acolo stă fericirea. Dincolo de realizări, încerc să fiu recunoscător pentru ele și să conștientizez asta fiindcă multă lume uită acest aspect și e o etapă esențială în viață. Sunt acum, aici, sănătos, tânăr, trăiesc perioada asta extraordinară pe de-a întregul și mă bucur de ea în toată plenitudinea ei. Practic trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieții mele ca adult tânăr.

Urmărește-ne pe Google News