De-a lungul anilor, Zina Dumitrescu, care a făcut 21 de avorturi, a lansat foarte multe manechine care au ajuns celebre cu ajutorul ei.

De câțiva ani, Zina Dumitrescu a fost uitată de fiul ei, Cătălin Negreanu, și se află internată la un azil de bătrâni.

De curând, Dana Săvuică, una dintre manechinele cu care creatoarea de modă a colaborat îndeaproape, a vizitat-o pe Zina Dumitrescu, semn că nu a uitat-o pe cea care a dat tonul în lumea modei înainte de Revoluția din 1989, dar și mult timp după aceea.

Cea mai recentă poză cu Zina Dumitrescu. A fost scoasă la masă de una dintre fostele ei manechine

Dana Savuică și Zina Dumitrescu au luat masa împreună cu o altă persoană și s-au simțit foarte bine. Chiar dacă anii și-au pus amprenta pe fizicul ei, Zina Dumitrescu are aceeași prestanță ca în anii săi de glorie, iar prezența Danei Săvuică i-a priit și a făcut-o să se simtă foarte bine.

„La prânz cu Mama Zina❤️💐Vă pupam💋”, a comentat Dana Săvuică lângă imaginea în care apare la masă cu Mama Zina.


Citește și: Previziuni Urania pentru perioada 17 – 23 martie 2018. Luna Nouă în Pești, Soarele va intra în zodia Berbecului, Echinocțiul de primăvară


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.