Pentru orice copil, indiferent de vârstă, ziua părintelui decedat este printre cele mai triste din an. Amintirea celui datorită căruia este în prezent unul dintre cei mai buni artişti din România, l-a răscolit pe Ştefan Bănică astăzi, în ziua în care tatăl său, regretatul actor Ştefan Bănică ar fi împlinit venerabila vârstă de 80 de ani.
Solistul l-a comemorat pe tatăl său pe contul său de Facebook, unde a postat o fotografie cu maestrul, dar şi un mesaj plin de emoţie.
Astăzi, 11 noiembrie, tatăl meu ar fi împlinit vârsta de 80 de ani”, a scris Ştefan Bănică jr, pe contul lui de Facebook.

INFO

Ștefan Bănică (senior) s-a născut la 11 noiembrie 1933, la Călărași şi a murit la 26 mai 1995, în Bucureşti. A fost un actor complex de teatru și film. S-a remarcat şi ca un cântăreţ talentat, datorită vocii deosebite şi a stiului inconfundabil de interpretare.
A realizat un cuplu comic alături de Stela Popescu în spectacole de revistă și divertisment la televiziune.
Printre cele mai celebre piese muzicale interpretate se numără „Îmi acordați un dans”, „Cum am ajuns să te iubesc”, „Gioconda se mărită”, „Hei, coșar, coșar” și „Astă seară mă fac praf”. Fiul său, Ștefan Bănică junior, i-a urmat cariera atât în actorie, dar mai ales în muzică, iar alături de tatăl său a scos o piesă lansată după moartea părintelui: „Cum am ajuns să te iubesc”.

Citeşte şi:

„Uniunea Europeană este rea”, pentru că ne amintește prea mult că suntem conduși în România de incompetenți, ceea ce este responsabilitatea noastră
Recomandări
„Uniunea Europeană este rea”, pentru că ne amintește prea mult că suntem conduși în România de incompetenți, ceea ce este responsabilitatea noastră

  • EXCLUSIV | Marius Moga îi va compune cântece de 2.500 € iubitei lui Bănică jr
  • Andreea Marin, DECLARAŢII UIMITOARE despre căsnicia cu Ştefan Bănică: „NU AM REGRETE”
  • CÂTĂ DRAGOSTE! ŞTEFAN BĂNICĂ O SOARBE DIN OCHI PE UNA DINTRE MARILE LUI IUBIRI! IMAGINI INCREDIBILE!
„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
GSP.RO
„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Playtech.ro
China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Viva.ro
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Val de aer polar și ninsori în România. La munte, vântul suflă cu puterea unui uragan de gradul 1. Strat de zăpadă de peste 75 cm la staţia meteo Iezer
Observatornews.ro
Val de aer polar și ninsori în România. La munte, vântul suflă cu puterea unui uragan de gradul 1. Strat de zăpadă de peste 75 cm la staţia meteo Iezer
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
Știrileprotv.ro
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
Gina Pistol, prima imagine cu chipul fetiței sale și a lui Smiley. Cu cine seamănă Josephine
FANATIK.RO
Gina Pistol, prima imagine cu chipul fetiței sale și a lui Smiley. Cu cine seamănă Josephine
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Orangesport.ro
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
'Nu prea cred în clișee romantice'. Anunțul făcut de Olguța Berbec după 7 ani de căsnicie
Unica.ro
'Nu prea cred în clișee romantice'. Anunțul făcut de Olguța Berbec după 7 ani de căsnicie
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix