Cel mai cunoscut muzician român de pe planetă, Gheorghe Zamfir a împlinit 76 de ani. ”Cum trec anii!”

Comentează

Unul din marile simboluri ale muzicii universale, maestrul Gheorghe Zamfir a împlinit 76 de ani.

Cel mai cunoscut muzician român pe întreaga planetă, ”regele naiului”, așa cum a fost intitulat, Gheorghe Zamfir s-a născut și a copilărit la Găești, Dâmbovița, loc unde s-a reîntors după aproape 30 de ani de exil. Anual, zeci de instrumentiști din toate colțurile Europei vin în respectivul oraș, la propriul festival ce-i poartă numele artistului, singurul din lume dedicat naiului (suflători din Germania, Turcia, Elveția, Italia, Republica Moldova dar și orchestrele folclorice ”Lăutarii” din Chișinău și ”Zamfir 50”, condus de Daniel Jinga, dirijor al Operei Naționale Române, echipă cu care artistul a susținut 14 concerte alături de faimosul Andre Rieu).

Absolvent al Liceului de Muzică Dinu Lipatii dar și de Conservator, acceptat ca elev de cel mai cunoscut naist al vremii -Fănică Luca, Gheorghe Zamfir a fost nevoit să părăsească țara sa în 1982, când, în plin comunism, i-a dedicat un concert lui Dumnezeu spre dezaprobarea aparatului de conducere. În lunga sa carieră, ce se întinde peste o jumătate de secol, muzicianul a compus peste 300 de lucrări muzicale, aparținând genului folcloric, cameral, vocal și instrumental. Gheorghe Zamfir a adus schimbari inovatoare naiului tradițional românesc de 20 de tuburi, înbunătățindu-l cu noi variante ce conțin 22, 25, 28 și 30 tuburi, pentru largirea domeniului tonal.

În 1966 devine dirijor al Ansamblului folcloric Ciocârlia din București și scoate primul sau disc cu Casa de discuri Electrecord, care cuprinde compoziții proprii, printre care și faimoasele: ”Doina de Jale” și ”Doina ca de la Vișina”.

Între anii 1968-1970 întreprinde primele turnee în Germania de Vest, Elveția, URSS, China iar, din 1970, Gheorghe Zamfir își înființează propriul sau taraf concertistic, cu care susține în 1971, nu mia puțin de 45 de reprezentatii la Teatrul de la Gaité – Montparnasse din Paris. Concertează apoi peste tot în lume, elogiile fiind unanime, din Europa, America de Sud, Canada și SUA, pâna în Australia, Japonia și Africa de Sud. Este invitat să susțină concerte de șefi de state și personalități, printre care împăratul Japoniei, președintele Columbiei și Papa Ioan Paul al II-lea.

Arhiva foto

Gheorghe Zamfir a împlinit 76 de ani. A primit 120 Discuri de Aur și Platină

Dezamăgit de autorităţile ce l-au uitat, asta după ce numele său a vândut peste 120.000.000 albume (a fost răsplătit cu 120 de Discuri de Aur şi Platină) iiar numele său se află în primele poziţii în clasamentelele personalităţilor populare ale secolului trecut, Gheorghe a promis că va rămâne un luptător pentru a demonstra că românii sunt cei mai talentaţi din lume. Single-ul sau „Eté d’amour” devine una din piesele cele mai apreciate peste tot pe mapamond în 1976.

Este primul muzician care a cântat in timpul Misei private a Papei Ioan Paul al II-lea. Dupa moartea Sanctitătii Sale, creează special pentru comemorarea Sa Conceptul muzical” Totus Tuus”, un set de piese pentru nai, orgă și grup vocal bărbătesc.

În domeniul cinematografiei, piese ale artistului se găsesc pe coloanele sonore ale multor succese hoolywoodiene, amintim ” Once Upon a Time in America, ”Karate Kid” ori ”Kill Bill”.
Se reîntoarce în țară după Revoluție și continuă seria de concerte în Franța, Elveția și Turcia, unde este declarat cel mai popular compozitor și artist al secolului XX.

Dezamăgit de autorităţile care l-au uitat, asta după ce, în perioada '70-'80 a vândut peste 120 milioane  albume (a fost răsplătit cu 120 de ”Discuri de Aur” şi ”Discuri de Platină”) iar numele său se află în primele poziţii în clasamentelele personalităţilor populare ale secolului trecut, Gheorghe Zamfir a promis că va rămâne un luptător pentru a demonstra că românii sunt cei mai talentaţi din lume.

”Cum trec anii! Ce binecuvântare să-mi fiți mereu alături, să-mi ascultați si să-mi apreciați muzica! Va multumesc din toată inima, va iubesc enorm și vă îmbratisez pe fiecare în parte!”, spune în zi aniversară Gheorghe Zamfir (FOTO, alături de Nicoleta Beca, cea care i-a devenit soție maestrului).

Arhiva foto
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește