De ceva vreme, Bia Khalifa face turul emisiunilor de televiziune. Prima dată a apărut la „iUmor”, în sezonul difuzat în pandemie. A apărut îmbrăcată doar în măști de protecție. Atunci, ea a prezentat un număr de roast în fața juraților, a lui Cheloo, Mihai Bendeac și în fața Deliei.

Ulterior, ea a fost invitată la mai multe emisiuni de la Antena Stars, unde a făcut declarații despre viața ei. Nu s-a ferit să spună cu ce se ocupă, că e cântăreață, dar și adult content creator.

Acum, ea e concurentă la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, show-ul de la PRO TV unde a apărut complet goală în repetate rânduri. Bia Khalifa a intrat și într-un conflict cu Cornel Palade, actorul în vârstă de 70 de ani, pe care l-a jignit și înjurat în prime-time.

Cine e Bia Khalifa, tânăra care l-a înjurat pe Cornel Palade la PRO TV. Are 8 clase, s-a iubit cu Sișu, dar și cu Dani Mocanu

Copilăria lui Bia Khalifa

Bia Khalifa sau Bianca Niculai, pe numele ei din buletin, spune că nu a avut o relație bună cu tatăl ei, a povestit că acesta avea un comportament abuziv. Din cauza lui, ea a plecat de mică de acasă. „Nu am cum să repar relația, pentru că problema nu este la mine, ci la el. Tata a devenit foarte agresiv și cu mine. Am încercat cât de cât să spun cuiva, dar nu m-a crezut nimeni, pentru că tata mereu a știu să ascundă chestia asta. Mă punea să aleg din grădină, la casa unde stătea în Italia, tot felul de insecte și mă punea să le mănânc.

Cazul celor doi studenţi care au îngropat de viu un copil, la Mangalia, după ce i-au ucis părinţii: „Nu mai avea de ce să trăiască”. Ce fac azi criminalii
Recomandări
Cazul celor doi studenţi care au îngropat de viu un copil, la Mangalia, după ce i-au ucis părinţii: „Nu mai avea de ce să trăiască”. Ce fac azi criminalii

Ne mai punea să luăm scama de jos cu degetul și să o mâncăm… Chestiile astea au rămas o traumă pentru mine”, a declarat Bia Khalifa în cadrul emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, conform Click.

Bia Khalifa și-a dorit însă să aibă o relație bună cu tatăl ei, a fost în Spania după el, doar să se împace, însă acesta a refuzat total pentru că nu este de acord cu preocupările fetei lui. „Cu tata am tot încercat să repar relația. Am fost singură să îl caut, m-am dus și la el în Spania… Nu… Nu e de acord cu nimic.

Am încercat să vorbesc foarte frumos cu el, să-i zic: Dar nu te gândești câteodată că astea sunt repercusiunile acțiunilor tale? Și că nu sunt ce vrei tu să fiu în viață, pentru că tu m-ai alungat. A fost agresiv cu mine, m-a alungat printr-un comportament nu tocmai OK. Asta, înainte să plec de acasă”, a mai adăugat ea.

Ce studii are Bia Khalifa

La unul dintre interviurile pe care le-a acordat la Antena Stars, ea a vorbit despre studiile pe care le-a absolvit. „Am 8 clase, dar ce crezi… nu vreau să mă afecteze chestia asta. Mai citesc cărți, încerc să mă mențin cultă.

Ultima carte citită? Arta de a avea dreptate… pentru că îmi place să am dreptate, chiar a fost utilă”, a povestit Bianca Niculai.

Ciclonul Ashley „va mătura România”, anunță ministrul mediului. Fechet: „Ne uităm cu îngrijorare”
Recomandări
Ciclonul Ashley „va mătura România”, anunță ministrul mediului. Fechet: „Ne uităm cu îngrijorare”
bia-khalifa-cine-e-8Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 20

Cu ce se ocupă Bia Khalifa

Bia Khalifa e foarte cunoscută pe OnlyFans, o platformă destinată adulților. Doritorii o pot vedea în ipostaze sexy. Adulții au posibilitatea să plătească un abonament lunar, acesta având prețul de 50 de dolari pe lună, scrie viva.ro.

Tânăra spune că e și cântăreață.

Cu cine s-a iubit Bia Khalifa

În ceea ce privește viața personală, Bia Khalifa s-a iubit cu Sișu. La scurt timp, ei s-au despărțit. „Relația serioasă e ceva complicat și ceva plictisitor. Noi avem ceva mai unic. Ceva ce nu se poate descrie în cuvinte, ceva ce se poate simți și atât. Totul este roz pentru că abia începe relația. Așa e la început. Totul e roz, atâta timp cât distanța aia este păstrată. Există o distanță pe care trebuie să o păstrezi, dacă vrei ca lucrurile să fie OK. Când se implică în lucruri prea personale, totul se strică.

Dacă există limita aia de interzis, atunci totul va fi OK. De la el învăț să fiu femeie, în primul rând. Mă simt iubită, apreciată și importantă. Mă simt bine în preajma lui, mă simt în confortul meu, în zona mea de confort”, a declarat Bia Khalifa pentru cancan.ro, când era îndrăgostită de Sișu.

Bărbații europeni, chiar dacă trăiesc mai puțin, au câteva luni de viață sănătoasă în plus față de femei. Situația în România | Studiu Eurostat
Recomandări
Bărbații europeni, chiar dacă trăiesc mai puțin, au câteva luni de viață sănătoasă în plus față de femei. Situația în România | Studiu Eurostat

Bia Khalifa a avut o relație și cu Dani Mocanu. „Am fost cu el de la 15 ani jumate. Nu am locuit împreună, dar plecam cu el la evenimente. La un moment dat am şi dansat la evenimente. El s-a purtat ok la început, dar la sfârşitul relaţiei eu urmam să fac 18 ani şi îmi spunea direct că vrea să mă prostituez pentru el. Credeam că glumeşte la început. El mai făcea asta şi cu alte fete”, spunea Bianca în urmă cu ceva timp la „Acces direct”.

L-a înjurat și jignit pe Cornel Palade la PRO TV

Conflictul celor doi de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” a început de la un vas nespălat. Bia Khalifa nu s-a mai putut abține și l-a înjurat pe Cornel Palade. „Astăzi, Cornel a manipulat situația și a încercat să dea vina pe mine fiindcă nu a vrut să-și asume că Anisia s-a chinuit să spele oala, după ce eu i-am spus să nu prăjească orezul”, a spus Bia Khalifa în timpul emisiunii.

Ulterior, aceasta a început jignirile la adresa lui Cornel Palade. „Spune în p… mea tot! Nu mai manipula că nu te crede nici dracu! Te credea în primele zile, nu acum”, i s-a adresat tânăra lui Cornel Palade, care a reacționat: „Ăsta e un mod sălbatic de a te manifesta și un om civilizat nu face așa ceva. Mi se pare o mârlănie absolută, jegoasă, din partea unei femei. Punct. A vorbit foarte urât și a fost un atac la demnitate, iar asta mă deranjează cel mai mult. Eu nu pot să funcționez în sistemul ăsta. Nu pot. Voiam să îți spun că ai un comportament mizerabil, atât”.

Bia Khalifa nu s-a oprit și a continuat cu jignirile. „Eu vorbesc cum vorbesc și în viața de zi cu zi, nu mă abțin. Ăsta e vocabularul meu! Eu nu trebuie să îți dau ție explicații. Nu tu m-ai crescut. Tot mincinos ești în fața mea”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (11)

Ymre   •   18.09.2022, 11:58

:)))) n are nici o legătura cu ce ați scris voi acolo despre ocupația ei, da poate își vinde pozele etc😅 dar ea nici măcar nu i in România acum, ci in Austria :) și nu numai ea :)) multe “ vedete” sunt aici

ciprianirimiea79   •   18.09.2022, 09:37

O cursa fără nici o pregătire. Protv face cursele vedete și își bat joc de adevăratele valori

Yulyan34   •   17.09.2022, 22:30

Auzi la *** asta a ajuns să-l injure pe marele actor Palade, ce *** a făcut *** asta pentru România de și-a permis să-l injure. Devină sunt moderatorii protv

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

HARTA. Autoritățile sunt în alertă. Ciclonul mediteranean aduce ploi și furtuni. Sudul României este vizat în mod special
Știrileprotv.ro
HARTA. Autoritățile sunt în alertă. Ciclonul mediteranean aduce ploi și furtuni. Sudul României este vizat în mod special
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Libertateapentrufemei.ro
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Cinci zodii care dau lovitura până pe 15 octombrie. Bucurie, belșug, noroc la bani și mari reușite pentru acești nativi
FANATIK.RO
Cinci zodii care dau lovitura până pe 15 octombrie. Bucurie, belșug, noroc la bani și mari reușite pentru acești nativi
De ce nu iese niciodată la restaurant Iuliana Pepene: „Știți ce mi-am dat seama?!”
GSP.RO
De ce nu iese niciodată la restaurant Iuliana Pepene: „Știți ce mi-am dat seama?!”
Filmul românesc de pe Netflix care te va face să râzi și să te simți nostalgic. A fost premiat la un mare festival, iar Șerban Pavlu joacă în el
FANATIK.RO
Filmul românesc de pe Netflix care te va face să râzi și să te simți nostalgic. A fost premiat la un mare festival, iar Șerban Pavlu joacă în el
Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Unica.ro
Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
La 24 de ani, Niculae îşi doreşte un loc de muncă pentru că nu mai vrea să îi fie foame: "Doamne dă-mi putere să continui mai departe"
Observatornews.ro
La 24 de ani, Niculae îşi doreşte un loc de muncă pentru că nu mai vrea să îi fie foame: "Doamne dă-mi putere să continui mai departe"
Horoscop 28 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a depăși, în cel mai natural mod, numeroase complicații interioare de care nu au nevoie
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a depăși, în cel mai natural mod, numeroase complicații interioare de care nu au nevoie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI