„Pentru mine întâlnirea cu acest rol și această producție este o provocare, iar contextul acestei întâlniri îmi oferă ocazia de a cunoaște actori pe care îi respect și admir, bucuria de a fi pe același platou cu ei, onoarea de a filma cu unul dintre foștii mei profesori, unul dintre cei mai dragi mie și întregii mele generații, domnul Doru Ana, și nu în ultimul rând ocazia de a încerca să folosesc uneltele actoricești pe care mi le-am însușit până în acest moment în calitate de masterandă a Facultății de Actorie din cadrul UNATC și de a-mi îmbogăți bagajul de experiențe profesionale și umane”, declară Oana Moșneagu despre marea experiență profesională pe care o trăiește.

Oana Moșneagu a cochetat cu modellingul

Noul personaj din “Fructul oprit”, interpretat de Oana, va avea prima apariție în episodul 26 al sezonului 2, pe care Antena 1 îl va difuza diseară de la ora 20.00: „M-a încântat foarte tare ideea unui personaj negativ,  pentru că un astfel de rol îmi permite o joacă și o jonglerie cu lucruri pe care în viața mea nu le manifest sau pe care mi le inhib”.

Tânăra actriță mărturisește că rolul ei din “Fructul oprit” este un contre emploi. „Eu, de felul meu, nu sunt o persoană conflictuală, ba dimpotrivă. Încerc întotdeauna să evit orice context care oferă prilej de contradicție, iar cuvântul răzbunare nu face parte din vocabularul meu. Bihter, în schimb, își face din răzbunare un scop principal și își canalizează toate acțiunile și energia în atingerea lui. Fără inhibiții, seducătoare, se folosește de arme ale feminității pentru a manipula și a obține informațiile de care are nevoie”, spune ea.

Răspunsul acid venit de la Casa Albă, după ce un francez a cerut înapoi Statuia Libertății: „Dacă nu eram noi, Franța vorbea germană”
Recomandări
Răspunsul acid venit de la Casa Albă, după ce un francez a cerut înapoi Statuia Libertății: „Dacă nu eram noi, Franța vorbea germană”

În vârstă de 28 de ani, frumoasa actriță are un portofoliu bogat. A cochetat cu modellingul, a jucat în seriale, filme de lung metraj (“Morometii 2”, “Faci sau taci”) și poate fi văzută și pe scena teatrului. „Tocmai am avut premiera, în cadrul facultății, a spectacolului “Poveste din Est”, regizat de domnul Emanuel Pârvu. De pe 22 martie ne mutăm la Teatrul Mic. E un proiect care ne-a bucurat sufletul enorm și un spectacol pe care vă invit să îl lăsați să vă bucure. Eu, ca actriță la început de drum, îmi doresc să descopăr cât mai mult atât din film, cât și din teatru și sunt foarte recunoscătoare în acest moment pentru șansa de a le face pe amândouă”, adaugă Oana.

Citește și

COPIII SISTEMULUI. În urma dezvăluirilor din Libertatea, autorităţile susțin că schimbă legea astfel încât orfanii care studiază după 18 ani să nu mai fie trecuți din familii în cămine!

 

 

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
ULTIMA ORĂ! Tragedie cumplită! Fotbalistul iubit a murit în chinuri, încercând să își salveze semenii... Dumnezeu să-i ierte sufletul nobil!
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie cumplită! Fotbalistul iubit a murit în chinuri, încercând să își salveze semenii... Dumnezeu să-i ierte sufletul nobil!
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Adevarul.ro
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Elle.ro
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Reacţia unui elev după ce a văzut că a picat Lucian Blaga la simularea de la Limba Română
Observatornews.ro
Reacţia unui elev după ce a văzut că a picat Lucian Blaga la simularea de la Limba Română
Horoscop 17 martie 2025. Fecioarele au parte de o zi destul de intensă, în special prin tentația de a ocupa orice spațiu care rămâne liber
HOROSCOP
Horoscop 17 martie 2025. Fecioarele au parte de o zi destul de intensă, în special prin tentația de a ocupa orice spațiu care rămâne liber

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI