De Dana Aramă,

 

Gabriela Cristea mai are foarte puțin și devine mămică pentru a doua oară. Cum imediat după ce va naște aceasta se va ocupa de copil și nu va mai putea fi prezentă la cârma emisiunii „Te iubesc de nu te vezi”, de la Antena Stars, vedeta va fi înlocuită.
Potrivit spynews.ro, Înlocuitoarea Gabrielei Cristea va fi actrița Bianca Sârbu, cea care în trecut a prezentat, alături de Cristi Brancu, emisiunea Agentia VIP.

Bianca Sârbu

Bianca Sârbu

Luni, Gabriela Cristea a părăsit emisiunea. Vedeta s-a simțit rău și a mers la spital, pentru control.

„Sunt bine, staţi liniştiţi. Nu m-am simţit confortabil. Medicul mi-a spus că orice chestie ieşită din comun trebuie verificată. Atât eu cât şi bebeluşul trebuie să fim în ordine. Am simţit că ceva nu este cum ar trebui să fie. Am zis să mergem la spital să vedem despre ce e vorba. Încercăm să ne relaxăm. Eu sper ca totul să fie bine. Mă simt bine, în sensul că am avut nişte mici contracţii şi n-a vrea să am surprize. Nu pot să spun nimic până nu fac un control”, a transmis vedeta.

„E ok că am venit la doctor. Am avut nişte contracţii false, dar am recomandarea să mă duc acasă şi nu am voie să stau în picioare. Dacă vreţi vă invit pe la mine să mai vorbim”, a spus ea după ce a plecat de la clinică.

„Să ştii că eu mă aşteptam cumva să nu se întâmple nimic astăzi, dar controlul e control. O să fie bine!”, a adăugat partenerul ei de viață, Tavi Clonda.

Gabriela Cristea este căsătorită cu muzicianul Tavi Clonda, împreună cu care are o fetiță, Victoria.  Vedeta și partenerul ei de viață urmează să devină din nou părinți de fetiță peste foarte puțin timp.

Citește și: INTERVIU | Un preot român este patronul unei echipe de fotbal din SUA. Timotei Sas conduce Biserica și clubul din Duluth