Din acest moment, puterea de decizie se mută de la antrenori la cei de acasă care își vor putea susține favoriții în drumul acestora spre marea finală.

12 concurenți calificați în live-urile Vocea României

Muzică bună, concurenți hotărâți și voci puternice: un show total. Telespectatorii au avut parte aseară de o ediție Vocea României în care emoțiile s-au împletit cu determinarea de a da totul pe scenă și de a continua competiția.

Smiley i-a trimis în luptă pe Andi Țolea, Zoe Grigoraș, Renee Santana, Yaser Ramadan, Maria Farcaș și Elena Ilie. Fiecare duel a primit aplauzele celor din sală, însă doar trei merg mai departe: Andi, Renee și Elena.

Horia a avut emoții pentru concurenții lui: Elena Bozian, Luiza Constantin, Oana și Răzvan Ailoae, Diandra Bancu, Adriana Simionescu, Nunzio Mastrangelor și a decis că Elena, Oana & Răzvan și Adriana l-au convins că merită să ajungă în următoarea fază a show-ului.

Jelena & Jovana Milovanovic, Bogdan Dumitraș, Emanuela Gherasim, Cristina Dima, Amanda Aprotosoaie, Jasmina Răsădean și Mădălin Antonesei au fost concurenții Irinei care au luptat pentru a demonstra că sunt cei mai buni. În final, Bogdan, Amanda și Jasmina au fost aleși de antrenoare pentru următoarea etapă.

Adriana și NunzioIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Echipa Tudor a avut momente extrem de puternice care i-au impresionat pe toți cei din sală. Bogdan Ghirău, Gabriel Bîscoveanu, George Aghinea, Mădălina Lefter, Dragoș Moldovan și Ana Maria Ioana au dat tot ce au avut mai bun și i-au îngreunat antrenorului deciziile! Tudor a decis să continue competiția cu Gabriel, Mădălina și Dragoș.

Citeşte şi:

Vorbești rumañol? Lingvist: “Românii din Spania creează o nouă limbă latină”

STENOGRAME. Cum să truchezi o licitație de 1,5 miliarde de lei pentru garnituri de metrou pe magistrala Drumul Taberei și să scapi fără închisoare!

Ce se întâmplă în Albania după cutremurul devastator. Reporterul Libertatea dă detalii de la fața locului

Momentul controversat care a schimbat finala Roland Garros » Tsitsipas, în lacrimi: „Nu știu ce s-a întâmplat acolo”
PARTENERI - GSP.RO
Momentul controversat care a schimbat finala Roland Garros » Tsitsipas, în lacrimi: „Nu știu ce s-a întâmplat acolo”
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Playtech.ro
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Doi frățiori, de 5 și 10 ani, au fost împușcați în parc, la câțiva metri de casă, în Italia. Daniel și David au murit ținându-și tatăl de mână
Observatornews.ro
Doi frățiori, de 5 și 10 ani, au fost împușcați în parc, la câțiva metri de casă, în Italia. Daniel și David au murit ținându-și tatăl de mână
Horoscop 14 iunie 2021. Leii trebuie să fie conștienți de efectele stării în care se află asupra celor din jurul lor
HOROSCOP
Horoscop 14 iunie 2021. Leii trebuie să fie conștienți de efectele stării în care se află asupra celor din jurul lor
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Știrileprotv.ro
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)