Într-un interviu pentru viva.ro, Codin Maticiuc a vorbit despre decizia de a se căsători cu Ana Pandeli, femeia cu care are două fetițe. Actorul și-a creat o imagine de cuceritor, însă el este un mare familist și un tată implicat în creșterea celor trei copii.

Ana Pandeli a mai fost căsătorită și are un băiat din căsnicia anterioară. Codin Maticiuc are o relație foarte bună cu fostul soț al partenerei sale și chiar s-au întâlnit de câteva ori.

Acum, actorul din Miami Bici a explicat care au fost motivele pentru care a decis să se căsătorească cu Ana Pandeli, deși nu avea în plan să facă acest pas.

„Nu, a fost ceva din niște motive practice, administrative, să nu mai mergem cu tot felul de declarații pe la granițe când ne întrebau: «Dar pe copil de ce-l cheamă așa, pe tine așa, pe ălălaltu…». Și-atunci am zis: «Bă, hai să fim cât mai mulți Maticiuci și să ne fie mai ușor!». Dacă-mi plăcea procesu, făceam procesu cu nuntă, cum se face, nu mă duceam la un birou administrativ”.

Ce-pasiune-are-iubita-lui-Codin-Maticiuc.-Ana-l-a-disperat-dejaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10
Prima măsură anunțată de Donald Trump: „Voi declara stare de urgență națională”
Recomandări
Prima măsură anunțată de Donald Trump: „Voi declara stare de urgență națională”

Cu toate acestea, Codin Maticiuc a mărturisit că este dispus să facă nunta, dacă soția lui își va dori acest lucru. „Asta am zis-o mereu. Am zis-o și înainte de această mișcare administrativă pe care am făcut-o. Am zis: «Bă, dacă ea-și va dori vreodată, fac nuntă de care vrea ea. De-aia de urăsc eu cel mai mult. Cum urăsc eu cel mai mult, așa fac»”.

De ce urăște Codin Maticiuc nunțile

În cadrul interviului, Codin Maticiuc a explicat de ce nu îi plac nunțile și de ce nu are în plan să organizeze un astfel de eveniment. Actorul se gândește cu groază și la numărul de invitați.

„Pentru că mie îmi plac foarte mult petrecerile și știu să organizez… Aia nu e una OK. Nu-mi place să mă-mbrac așa, pentru că trebuie să te îmbraci într-un fel, nu poți s-o faci chiar neapărat în blugi. Eu la ziua mea, anul ăsta, am chemat 1.200 de persoane, câți ar trebui să chem la nuntă? Că nu mi-am chemat toate rudele și rudele la rude și la rude… Câți ar trebui să chem? 2.000? 3.000? Stres, alea, mâncare…

La ziua mea, la 1.200 de persoane, a fost băutură și am adus două food-truck-uri, unul cu burgeri, unul cu pizza. Lumea a fost mulțumită, chemată de la 10. Când îi chemi de la 6… Pe banii tăi faci ceva care îți atrage numai probleme, iar tu nu te distrezi, ești într-un stres… Zici că produc un film, îmi cad doi dinți, mi se albește părul… Pentru ce? Nu înțeleg, realmente. Vrei o petrecere, facem o petrecere, dar de ce trebuie să fie o petrecere la care să ne simțim noi nasol? Îmbrăcați așa cum nu mă-mbrac eu, care-s tot timpul în blugi și tricou… Nu știu, nu sunt eu acolo, nu mă văd”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (32)

AlinaMaca   •   05.01.2024, 06:52

Ei să fie bine împreună, indiferent de statutul social.

Luntrasul   •   04.01.2024, 08:32

Informatii nu chiar asa de interesante....

Aura1   •   04.01.2024, 07:15

O familie frumoasă, restul nu mai contează.

Vezi toate comentariile (32)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Gabi Bădălău și Ema Uta - cuplul bombă al anului! Cei doi au plecat în Dubai împreună și 4 zile au stat numai în cameră. Gabi a prins un moment, a sunat-o pe Bianca Drăgușanu și.... Detalii care te lasă fără răsuflare despre patrulaterul amoros
Viva.ro

Corina Caragea: „Maldive nu e pentru mine. Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat”. Vedeta a publicat imaginile dezolante, din cameră
Libertateapentrufemei.ro
Corina Caragea: „Maldive nu e pentru mine. Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat”. Vedeta a publicat imaginile dezolante, din cameră
Orașul din România care are un potențial ieșit din comun. Un consultant al Băncii Mondiale s-a folosit de un serial de pe Netflix ca să explice
FANATIK.RO
Orașul din România care are un potențial ieșit din comun. Un consultant al Băncii Mondiale s-a folosit de un serial de pe Netflix ca să explice
Care sunt cuplurile de vedete care participă la sezonul 21 al emisiunii „Te cunosc de undeva!”. Mari SURPRIZE pentru fani
Elle.ro
Care sunt cuplurile de vedete care participă la sezonul 21 al emisiunii „Te cunosc de undeva!”. Mari SURPRIZE pentru fani
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Mark Zuckerberg s-ar fi uitat în decolteul logodnicei lui Jeff Bezos. Cum a arătat rândul miliardarilor la învestirea lui Trump
Observatornews.ro
Mark Zuckerberg s-ar fi uitat în decolteul logodnicei lui Jeff Bezos. Cum a arătat rândul miliardarilor la învestirea lui Trump
Horoscop 21 ianuarie 2025. Leii au în față o zi care nu vine cu acel sprijin emoțional de care se folosesc pentru a detensiona situația în care sunt
HOROSCOP
Horoscop 21 ianuarie 2025. Leii au în față o zi care nu vine cu acel sprijin emoțional de care se folosesc pentru a detensiona situația în care sunt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI