Virgil Ianțu s-a căsătorit în secret, după 22 de ani de relație: „Un preot mi-a spus că îl minți pe Dumnezeu dacă nu vii cu actul”

 1 comentariu

Virgil Ianțu s-a căsătorit în secret, după 22 de ani de relație cu Roxana, mama fiicei lui. Prezentatorul a explicat de ce a decis să facă pasul cel mare abia acum.

Prezentatorul Virgil Ianțu, în vârstă de 53 de ani, a făcut recent un pas important în relația sa de lungă durată cu Roxana, mama fiicei lor. După 22 de ani împreună, cei doi s-au căsătorit la Starea Civilă, urmând să își unească destinele și în fața altarului. Virgil Ianțu a explicat că acest act era necesar pentru a putea avea cununia religioasă pe care și-o doreau de mult timp, dar a adăugat că momentul a fost ales și ca o surpriză pentru Roxana, care a împlinit de curând vârsta de 50 de ani.

Invitat în podcastul „Gând la gând cu Teo”, Virgil Ianțu a împărtășit motivele pentru care a amânat atât de mult acest moment și a explicat perspectiva sa asupra căsătoriei. „

„Roxana a făcut 50 de ani și i-am făcut o surpriză strict legală, ca să putem să mergem la un moment dat la biserică. Pe mine mă enervează chestia asta cu actul care trebuie să stea între mine și Dumnezeu”, a spus Virgil Ianțu.

„Mi s-a explicat greșit la un moment dat de către un preot, că îl minți pe Dumnezeu dacă nu vii cu actul”

Cuplul, care are împreună o fiică de 19 ani, s-a bucurat de acest moment special în intimitate, alături de cei dragi. Decizia de a oficializa relația a venit din dorința de a celebra iubirea lor și de a consolida legătura spirituală, iar Virgil Ianțu a declarat că acest pas marchează începutul unui nou capitol din viața lor de familie.

„Mi s-a explicat greșit la un moment dat de către un preot, că îl minți pe Dumnezeu dacă nu vii cu actul. Apoi, un preot din Timișoara mi-a explicat logic. Mi-a spus că mă înțelege perfect, dar că această nevoie a început atunci când veneau oameni la biserică care erau deja căsătoriți și mai făceau încă o căsătorie. Veneau cu una să facă cununia, deși erau legați cu acte de altcineva. Erau căsătoriți deja. De aceea, de ceva vreme, biserica cere actul. Are o logică până la urmă. Dar dacă eu vreau să merg la biserică, cred că ar trebui făcută o slujbă specială”, a mai povestit Ianțu.

Fiica lui Virgil Ianțu studiază în străinătate

Jasmina studiază la facultatea la Les Roches Global Hospitality Education, o școală de turism și servicii hoteliere din Marbella, Spania, scrie romaniatv.net.

„Cea mai bună investiție pentru niște părinți este educația copilului. Atunci stai liniștit, că se formează. Ne ducem cu ea, stăm câteva zile și după care ne întoarcem fiecare la treaba noastră. Ținem legătura, mai mergem noi, mai vine ea.

A avut o casă deschisă. Noi am avut parte de socializare foarte multă, cu gașca noastră, cu prietenii noștri, vacanțe împreună. Mie mi se pare că fiecare etapă e grea dacă te implici și dacă ții aproape acolo. De la datul cu fundul de pământ la 1-2 ani, până acum, când adolescența e cea mai grea perioadă pentru că sunt pericole mai mari. Am avut grijă.

Pentru că am început de devreme relația bună cu ea și deschisă, am putut gestiona. Amândoi am contribuit și ea este de asemenea în relație cu ambii părinți. Este importantă educația de caracter. Devii un profesionist bun, dar trebuie să înveți să devii și om”, a spus Virgil Ianțu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Realist2023 05.11.2024, 20:03

    Da Virgile, exact asa se intampla, sta Sf Petru la poarta si te verifica: "-Care ai ma acte ?"

ALTE ȘTIRI
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
20:46
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
22:00
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
21:19
Mesajul transportatorilor din COTAR pentru ministrul Transporturilor, după problemele TollRo: „Parcă suntem proştii Europei”
21:09
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
21:00
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!