Invitată în podcastul lui Cătălin Măruță de pe YouTube, Codruța Filip a dezvăluit când s-a văzut ultima dată cu Valentin Sanfira și cum a decurs interacțiunea dintre ei.

„Am fost împreună la notar și, după ce am plecat de acolo, îți spun, sincer vorbind, că după ce m-am urcat în mașină, m-am ținut foarte mult să nu plâng. Foarte mult”, a spus artista.

„Și la notar v-ați uitat unul la altul?”, a întrebat-o Cătălin Măruță.

Codruța Filip și Valentin Sanfira, întâlnire ca între doi prieteni la cafea

Codruța SanfiraIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 26

„Da, a fost așa… mi s-a părut că mai mult ca o întâlnire, așa, dintre doi prieteni la o cafea. Așa am simțit eu atunci că… În fine… Eu după ce am plecat de acolo, țin minte că m-am urcat în mașină și, efectiv, am țipat. O oră, până am ajuns acasă, am țipat. Și am țipat din toți plămânii mei. Și nu vorbesc metaforic. Efectiv am urlat până am ajuns acasă, o oră. Simțeam că mi se năruie toată lumea. Simțeam că îmi fuge pământul de sub picioare. Simțeam că se termină, nu știu, tot!

Și efectiv am mers acasă și n-am ieșit vreo câteva zile, timp în care, efectiv, am stat pe podea. Pe podea! Și am plâns și m-am gândit, m-am tot gândit, pentru că, bineînțeles, am avut oamenii dragi aproape care m-au ridicat de jos”, a răspuns Codruța Filip în cadrul podcastului „Acasă la Măruță”.

Între cei doi a avut loc și un dialog prin intermediul căruia Codruța Filip a precizat când l-a văzut ultima dată pe Valentin Sanfira.

Cei doi artiști s-au întâlnit pentru ultima dată pe 2 martie 2026

Cătălin Măruță: „De când e certificatul de divorț din 2 martie 2026, v-ați mai văzut față în față?”

Codruța Filip: „Nu”

Cătălin Măruță: „Nici când te-ai dus să-ți iei hainele? Doar le-ai anunțat? Îmi iau totul și plec”

Codruța Filip: „Le-am luat înainte”

Cătălin Măruță: „Înainte de a primi actul?”

Codruța Filip: „Înainte de a semna pe 2 martie”

Cătălin Măruță: „Și nu a încercat să te împiedice, adică să zică: Codruța, rămâi că uite…

Codruța Filip: „Nu! A încercat prin mesaje să-mi spună… Și înainte, într-adevăr, înainte să semnăm actul de divorț, m-a întrebat dacă mai există vreo șansă. Și eu atunci am spus că da, eu sunt dispusă, nu pot să spun că mai există vreo șansă, că nu mai exista vreo șansă, dar eram dispusă să vorbesc. Și i-am încercat să fie sincer cu mine până la capăt. Că eu consider personal că merit lucrul ăsta. Sinceritate. Și că am fost un om care a dovedit că ar putea primi așa ceva”

Cătălin Măruță: „Ești convinsă că nu te-ai înșelat? Că nu te înșeli? Că poate, știi cum e, la un moment dat, iei o decizie având impresia că așa e 100% și, de fapt, să nu fie așa cum crezi tu că e, știi? Câteodată luăm așa niște decizii impulsive, având impresia că noi le știm pe toate și că așa e, și apoi, de fapt, poate nu e așa”

Codruța Filip: „Nu. Nu mă înșel”

Cătălin Măruță: „Și ați avut discuția asta despre care spui?”

Codruța Filip: „Da, o discuție în cadrul căreia n-am primit nicio explicație”

Cătălin Măruță: „Dar era o discuție în care tu aveai argumente?”

Codruța Filip: „Da”

Cătălin Măruță: „Adică nu erau doar vorbe?”

Codruța Filip: „Nu”

Cătălin Măruță: „Aveai argumente și spuneai…”

Codruța Filip: „Nu m-am bazat niciodată pe vorbe, Cătălin. Tu știi că în industria asta lumea vorbește mult. Și au fost multe mesaje pe care le-am primit, multe povești și așa mai departe, pe care le-am aflat așa din neant. Dar nu am dat niciodată crezare, adică, Doamne ferește, departe de mine gândul ăsta. Și mereu l-am întrebat, și el pe mine. Dar nu, nu m-am bazat niciodată pe așa ceva”

Cătălin Măruță: „Adică acum te-ai bazat pe niște lucruri concrete. Pe niște lucruri care erau, cum să zic, indiscutabile”

Codruța Filip: „Da! Și atunci nu poți să ceri unui om să-ți mai dea o șansă, în condițiile în care tu refuzi să oferi niște explicații”

Cătălin Măruță: „Dar avea ce să explice?”

Codruța Filip: „Putea să fie sincer”

Cătălin Măruță: „Și dacă era sincer, se schimbau lucrurile?”

Codruța Filip: „Nu! Dar conta foarte mult pentru mine”

Cătălin Măruță: „Adică rezultatul era același?”

Codruța Filip: „Da! Deznodământul era același”

Cătălin Măruță: „Adică nu te-ar mai fi întors nimic?”

Codruța Filip: „Nu! Era imposibil să mă întoarcă ceva. Nu! Dar faptul că el era sincer cu mine însemna mult”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.