Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete au descoperit deja talente incredibile în acest sezon, dar așteaptă cu entuziasm să ofere noi DA-uri sau să apese chiar butonul auriu pentru aceia care trebuie să ajungă direct în semifinale.

Diseară, direct din Botoșani, va veni un concurent de 75 de ani pasionat de arta populară. După ce a văzut la tatăl lui cum se fac măștile autentice tradiționale, a învățat și este printre puținii care mai face așa ceva: „Am venit să arăt lumii”.

Chiar dacă este o muncă grea, pasiunea este mai puternică, iar în această seară vrea să le ofere celor de acasă un cadou: atât o imagine a muncii lui, cât și o doină încărcată de emoție. În plus, pe lângă acestea, el mai are și un mesaj special de transmis Andrei, dar mai ales lui Cătălin Măruță.

Tot diseară, o tânără pasionată de dans va veni în emisiune pentru a arăta ce a reușit să construiască până la acest moment. Admite că muncește ore în șir să atingă perfecțiunea și că face trei stiluri diferite de dans. „Repet foarte mult până-mi iese mișcarea sau dansul. Prin repetiții, devin din ce în ce mai bună”.

Cine face parte din juriul „Românii au talent” sezonul 13

EXCLUSIV Juliette Binoche, interviu pentru publicul românesc despre noul film al său, o poveste de „senzualitate culinară”. De ce doi chefi celebri au stat lângă ea pe platou
Recomandări
EXCLUSIV Juliette Binoche, interviu pentru publicul românesc despre noul film al său, o poveste de „senzualitate culinară”. De ce doi chefi celebri au stat lângă ea pe platou

Încărcați de energie și dorința de a se bucura de talente care mai de care mai spectaculoase, Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete sunt pregătiți să ofere acele DA-uri mult visate. Pavel Bartoș și Smiley sunt în culise și au de oferit tuturor celor care și-au găsit curajul să ajungă pe această scenă din bucuria și entuziasmul lor! Juriul „Românii au telent” a rămas neschimbat de la sezonul anterior și este format în continuare din cântăreața Andra, Andi Moisescu, Mihai Bobonete și Dragoș Bucur.

Cât este premiul de la „Românii au talent”

Premiul pus în joc de producători se ridică la valoarea de 120.000 de euro, iar concurenții trebuie să demonstreze încă de la urcarea pe scenă că merită să treacă în următoarele etape. Momentele din cadrul show-ului de la PRO TV, moderat de Smiley și Pavel Bartoș, se vor difuza pe postul de televiziune, dar și pe platforma de streaming voyo.ro.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Vladimir Putin, mesaj clar pentru Erdogan în miez de noapte! Ce i-a transmis liderul rus
Playtech.ro
Vladimir Putin, mesaj clar pentru Erdogan în miez de noapte! Ce i-a transmis liderul rus
Cine sunt, de fapt, nașii de cununie ai Ginei Pistol și ai lui Smiley. Ce gest a decis să facă prezentatoarea în ziua nunții
Viva.ro
Cine sunt, de fapt, nașii de cununie ai Ginei Pistol și ai lui Smiley. Ce gest a decis să facă prezentatoarea în ziua nunții
Costi Diță și casa de modă „Las Fierbinți”. Câte treninguri are Giani? „Unele sunt unicat”. EXCLUSIV
TVMANIA.RO
Costi Diță și casa de modă „Las Fierbinți”. Câte treninguri are Giani? „Unele sunt unicat”. EXCLUSIV
Moartea tânărului care și-a dat foc: istoria unui fake-news la nivel național. Familia dezvăluie adevărata dramă a lui Alexandru și cere să nu mai fie asociat cu ”legea păcănelelor”. Exclusiv
FANATIK.RO
Moartea tânărului care și-a dat foc: istoria unui fake-news la nivel național. Familia dezvăluie adevărata dramă a lui Alexandru și cere să nu mai fie asociat cu ”legea păcănelelor”. Exclusiv
Topul celor mai puternice 10 armate ale lumii în 2023. Surprinzător, pe ce loc se află România
Știrileprotv.ro
Topul celor mai puternice 10 armate ale lumii în 2023. Surprinzător, pe ce loc se află România
Gina Pistol şi Smiley s-au ţinut strâns în braţe în timpul dansului mirilor. Imagini cu cel mai emoţionant moment de la nunta de basm
Observatornews.ro
Gina Pistol şi Smiley s-au ţinut strâns în braţe în timpul dansului mirilor. Imagini cu cel mai emoţionant moment de la nunta de basm
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, show la nuntă: 'Josephine a dansat balet, s-a făcut cerc în jurul ei' / Foto exclusiv
Unica.ro
Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, show la nuntă: 'Josephine a dansat balet, s-a făcut cerc în jurul ei' / Foto exclusiv
Horoscop 29 mai 2023. Balanțele au motive să fie dezamăgite de anumite aspecte legate de muncă, dar nu e momentul pentru o schimbare radicală
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2023. Balanțele au motive să fie dezamăgite de anumite aspecte legate de muncă, dar nu e momentul pentru o schimbare radicală