Cuprins:
În vârstă de 35 de ani, Raluca Pastramă are trei fetițe, două din căsnicia cu artistul Pepe și una din mariajul cu alt bărbat. După separarea de tații copiilor, viața ei se desfășoară după un program strict stabilit în instanță, pentru a le împărți timpul în mod echilibrat. În ultimii ani, procesele și divorțurile i-au ocupat mult din energie, motiv pentru care a vorbit rar despre cum este ca mamă.
Cum e în rolul de mamă
„Eu am trăit așa, mai pe vechi. Părinții m-au crescut mai militărește, cred că așa am crescut toți, însă eu cu fetițele mele sunt total diferită. Sunt mult mai blândă cu fetele mele, mult mai răbdătoare. Tata se uită la mine și, de multe ori, se întreabă de unde am atâta răbdare. Cred că am căpătat-o oricum și cu vârsta”, a spus Raluca Pastramă pentru Spynews.ro.
Vedeta spune că, în cazul celei mici, are mult mai multă răbdare decât avea atunci când Rosa și Maria, fiicele din căsnicia cu Pepe, erau la vârste fragede. Ea recunoaște că tinerețea și lipsa de experiență au influențat modul în care a gestionat acea perioadă și că astăzi ar proceda altfel, cu mai multă atenție și apreciere pentru fiecare etapă.
„Cu Maryam sunt mult mai răbdătoare decât am fost cu Rosa și Maria. Bine, pe vremea cu Rosa și Maria eu aveam vreo 20 de ani, 20 și ceva. Acum sunt și eu mai bătrânică, fac 35 de ani, sunt 15 ani de maturitate. Contează foarte mult. Credeam înainte că, cu cât ești mai tânără, ai mai multă răbdare, dar la mine s-a dovedit a fi total invers.
Eu am acum mult mai multă răbdare, mult mai multă atenție la lucruri, sunt mult mai prezentă. Apreciez mai mult lucrurile, văd altfel lucrurile, mă bucur mai mult de lucrurile pe care le fac acum cu fetele mele”, a mai zis Raluca Pastramă.
Limite și disciplină în educația fetelor
Ea povestește că nu îi vine să creadă cât de repede au trecut anii și că, în scurt timp, fiica cea mare va împlini 14 ani. În ultima vreme, spune că revine des la fotografii din copilăria fetelor și resimte un puternic dor după acea etapă. Tocmai de aceea, încearcă să le învețe să trăiască prezentul și să valorifice fiecare moment.
„Au trecut atâția ani, Maria mai are puțin și face buletinul în vară, face 14 ani, și crede-mă că nu există 2-3 zile care să treacă și să nu mă uit la pozele cu Rosa și Maria de când erau mici. Mi-e atât de dor. La vremea aceea, fiind și eu mică, nu știam să apreciez lucrurile la fel, nu înțelegeam noțiunea timpului la vremea aia. Știi că îi auzeam pe cei bătrâni care spuneau că atunci când o să fii mare o să-ți pară rău, iar acum am ajuns și noi la vârsta aia. Le învăț pe fetele mele și încerc să le fac să înțeleagă ce înseamnă noțiunea timpului, să se bucure de lucrurile pe care le pot face acum.”
Chiar dacă își dorește să fie apropiată de fiicele ei și să aibă o relație caldă cu ele, Raluca Pastramă subliniază că nu renunță la reguli. Ea consideră că o relație sănătoasă între părinți și copii trebuie să includă respect și limite clare, pentru a evita depășirea granițelor firești.
„Nu există educație fără reguli. Asta cu prietenia cu copiii e relativă. Noi, ca și copii, dar și ca adulți, când ni se permite prea mult, e din natura noastră să încercăm și mai mult. Știi cum e vorba aia: te întinzi mai mult decât te ține plapuma. Așa e firea noastră ca oameni. De exemplu, dacă te lasă săptămâna asta nevasta să mergi la club, tu încerci și săptămâna viitoare și după chiar și de două ori pe săptămână. Așa e și cu copiii.
Noțiunea asta de prietenie, cumva, e relativă. Dacă copiii nu au termenul de respect și nu înțeleg că, în relația cu părinții, sunt totuși niște limite, nu se pot comporta cu mine cum se comportă ele între ele, ca surori, sau cum se comportă cu prietenele lor. Automat, trebuie să existe niște limite. Dacă respectul nu există, nu va mai exista relația cum trebuie. Copiii vor considera că au dreptul de a face lucruri care, poate, la vârsta lor nu sunt permise”, a mai zis ea.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/raluca-pastrama-4.jpg)
Mândrie și recunoștință pentru cele trei fiice
În final, Raluca Pastramă spune că se consideră o femeie împlinită și recunoscătoare pentru copiii săi, pe care îi descrie ca fiind echilibrați și fără comportamente extreme. Ea compară personalitatea lor cu propria copilărie, când era mult mai neastâmpărată și ajungea frecvent la spital din cauza năzbâtiilor.
„Am niște fete foarte bune, niște copii foarte buni. Nici când erau mici n-au fost teribiliste, nici cea mică, Maryam, nu e teribilistă. Eu, când eram mică, am fost teribilistă: mă urcam numai în copaci, mâini rupte, picioare rupte, cap spart, dar fetițele mele chiar sunt foarte ok. Nu pot să zic că neapărat cuminți, sunt copii, dar nu s-au dus în extreme”, a mai declarat Raluca Pastramă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4c71d3bdffdc2aa842bb4c4f0307949a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1b1eb16b73619b7d84806be25e8b61dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0263ec79e7d29bffcad0dbeec3a5b94e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5545f55d358dfe8ed9faf49447fa5534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_62f7361416a5db4e107e3193e03884f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_508617c14a30d03d4846b906e4f5807e.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_dbd6bc7fbce72ed9ac9d0e9b3dc3553d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_dfff18e4195ff635509ba6ecb9f74d78.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_68d762e6b743f3060fac1ac6db487edf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bd210394f9cb40666dc4361aba54327b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_53c3eb9b73c50f1dd10a33a0cd894b2e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_affc9bcb1d3e374b3b9e664336a74177.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_843cfd493a7f0cdd32b01b953464e95b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_5c3f29770bbde74ee12a40344122f667.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_dd1e78d3217ba1f0a774bf34a362c080.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_8b238ea939297494547d91403eebb3e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3dd2dd0088d7e359b52bb6857a42daf5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2587d8ceabd36a4fde05ef14ee66fa9e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_cdeb0ea7653b983a069446346250965c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b828da1ae65ae04f54a377bbd0b3dd44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_3aa3f3053a885a35b8357bbf0d9df728.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7b0dfcf3d7ebb8b736c087e608cb8114.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e2628534d982748c30a41c66f80c0ac5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/raluca-pastrama-si-fetitele-ei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_b14e0cc183fdbf142b16240e653734ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e729b4462f2a28959e9a03fc94fa9d2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/romanian-rollover-metoda-de-furt1-firefly-upscaler-2x-scale-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/profimedia-1035284223-e1772523403219.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_664d8a0872b8b6714c85e1b835997ec0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8df59e7594de13c08269236b8f7109ea.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gina-pistol-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/sergiu-califar-eliminat-desafio-aventura-bani-pro-tv.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ac172e91484a62ef29e7002f64f67dda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8130c79c89658fa488ed0c408f83fb28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_45ee583a67f69820592efa6f4f4230c1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_16ca29bc7afe0d86f0b04b6cfab4168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/06/hepta2745048-e1773649302263.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-spune-ca-psd-minte-si-anunta-ca-inflatia-poate-creste-din-cauza-razboiului-din-orientul-mijlociu-e1773606201501.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/whatsapp-image-2026-03-12-at-18-51-00-1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-16-martie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/12-03-2026horoscoplibai-00000817-still001.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/filmari-pentru-un-loc-sigur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ciuperci-urechi-de-lemn.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/vacanta-de-paste-2026-cand-incepe-si-cat-dureaza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/frunzele-morcovilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/modele-subiecte-matematica-simulare-evaluare-nationala-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/elena-romanca-disparuta-gasita-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/george-simion-si-nasul-dina-mergeani--foto-hepta-shutterstock114118066-copy-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/containere-verzi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/pret-miei-paste-2026-34-scaled.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/somer-din-cauza-ai--foto-ilustrativ-shutterstock2269843473-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/nicusor-dan-marius-lazurca.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/alexandra-capitanescu--foto-captura-youtube2.png)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.