Copiii lui Sile Cămătaru vorbesc despre temutul infractor: "Este cel mai bun părinte pe care Dumnezeu putea să ni-l dea"

Comentează

Cei doi copii mai mari ai lui Sile Cămătaru, Nicoleta şi Mario, invitaţi în Kanal D, au ţinut să vorbească despre temutul interlop din punctul lor de vedere. Tinerii au avut numai cuvinte de laudă, considerându-l cel mai minunat tată din lume. "Este cel mai bun părinte pe care Dumnezeu putea să mi-l dea. Când am împlinit 18 ani a fost cea mai tristă zi de naştere. Când la 12 noaptea au început să sune telefoanele, m-am închis în cameră şi am început să plâng, pentru că singurul pe care mi-l doream lângă mine nu era", a declarat fiica lui Sile, care doreşte ca atunci când problemele tatălui ei cu legea se vor sfârşi să facă un film despre el.
De asemenea, Nicoleta a povestit faptul că cel mai dureroase momente au fost cele când auzea vorbindu-se urât despre tatăl ei: "Era ca şi cum mi-ar fi băgat cineva cuţitul în inimă când îl făceau pe tata criminal".
Pe cealaltă parte, Mario, fiul cel mare al lui Sile, care a ieşit de curând din închisoare, unde a stat o lună de zile, susţine şi el că educaţia primită a fost una exemplară. "Nu este aşa cum l-a prezentat lumea, pe cine a putut să ajute, a ajutat. Ştie să respecte fiecare om.
Pentru mine tatăl meu este ca o legendă, nu este un idol că un idol îl poţi urma, însă eu nu voi putea fi niciodată ca el. Tata voia să fac eu Dreptul ca să arate prin noi că el nu este aşa cum spune lumea.
Nu a vândut droguri, nu a făcut jafuri, nu a vândut arme, l-au arestat că a vrut să se dea un exemplu", a mărturisit Mario.



Cine sunt Cămătarii şi de ce sunt după gratii?

Liderii clanului Cămătarilor, Ion şi Vasile Balint, cunoscuţi ca Nuţu şi Sile Cămătaru, precum şi Radu Cristian Roşca, şeful grupării Sportivilor, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile în urma unor decizii din 23 februarie ale Tribunalului Bucureşti.

Instanţa a notat, în motivarea arestării preventive a lui Sile Cămătaru, că acesta ameninţa direct invocând renumele său de şef al unei grupări mafiote şi că "tiparul infracţional" al acestuia poate fi continuat cu uşurinţă în ipoteza unei eventuale lăsări în libertate.

Cei 29 de membri ai grupărilor Cămătarii şi Sportivii au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în urma a 115 percheziţii, de la locuinţele suspecţilor fiind ridicate sume importante de bani, bijuterii, maşini de lux şi droguri.

Potrivit anchetatorilor, activitatea membrilor grupărilor s-a desfăşurat pe două paliere infracţionale. Astfel, în perioada 2008 - 2012, între membrii celor două grupări rivale au avut loc conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, "în scopul asigurării supremaţiei la nivel infracţional în municipiul Bucureşti", situaţii ce au avut drept consecinţă punerea în primejdie a vieţii şi integrităţii corporale a membrilor grupării, dar şi a altor persoane. De asemenea, membrii celor două clanuri au săvârşit infracţiuni de violenţă, "generatoare de beneficii financiare substanţiale", în urma recuperării unor împrumuturi de bani daţi cu camătă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:13
Cum poți afla rapid dacă o poză, un video sau o piesă audio e făcută de AI: instrumentul gratuit lansat de Google
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
11:04
Cercetătorii au construit primele ceasuri nucleare funcționale. Unul a atins o precizie echivalentă cu o secundă în 30 de milioane de ani
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește