În perioada guvernului Bolojan, s-a discutat mult politic despre nevoia de reformă a statului, nu însă și a Ministerului Apărării Naționale (MApN), deși acest minister a devenit vital din cauza războiului de la granița României. În ciuda pregătirilor pentru apărarea europeană, susținute de Bruxelles, decidenții politici români nu au dorit o reformă consistentă a acestui minister, în beneficiul Armatei României. MApN a fost descris deseori în spațiul public drept un aparat birocratic lent și rigid, care, timp de decenii, a prioritizat procese administrative în detrimentul implementării unor procese care să consolideze capacitatea operațională.
Cuprins:
Pentru a înțelege ce ar înseamnă o reformă a MApN, Libertatea a realizat un interviu cu Dorin Toma, general în rezervă al Armatei României.
„În Ministerul Apărării sunt direcții, structuri înființate care ulterior și-au dezvoltat proceduri birocratice și care efectiv sunt o frână pentru creșterea capacității combative a armatei. Apoi, vorbim de club sportiv, spitale militare, 11 la număr, administrate de MApN, care, pe timp de pace, pot fi utile, dar la campanie sunt parțial relevante. Deși cred că suntem pe primul loc în NATO la numărul de spitale militare și cheltuim resurse importante, medicina operațională, cea care trebuie să asigure supraviețuirea pe câmpul de luptă, este una dintre cele mai mari vulnerabilități ale armatei române. Sunt comandamente, cu state majore, cu suprapuneri de responsabilități, astfel încât pasarea responsabilității între aceste structuri este la ordinea zilei”, explică Toma.
Generalul (rez.) Dorin Toma a condus Comandamentul Diviziei Multinaţionale Sud-Est a NATO, în perioada 2022-2025, după ce, timp de doi ani, a fost şef adjunct al Forţelor Terestre Române. De-a lungul carierei sale, a ocupat mai multe poziții cheie în Armata României și a participat la misiuni internaționale, precum cele în Angola sau Albania.
-Libertatea: În perioada guvernului Bolojan, s-a discutat mult politic despre nevoia de reformă a statului, nu însă și a Ministerului Apărării, deși acest minister este vital din cauza războiului de la graniță. Care ar fi primele măsuri de reformă pe care le-ați propune?
-Dorin Toma: Aș evita cuvântul reformă, cuvânt care s-a bagatelizat. În schimb, aș folosi sintagma reorganizarea structurii de conducere a Armatei Române, astfel încât să devină cât mai suplă și mai rapidă în procesul decizional. Aici vorbim de reorganizarea Ministerului Apărării Naționale, dar și a Statului Major al Apărării.
Aceste structuri, în special ministerul, pot fi descrise fără a greși drept un „monstru” birocratic, lent și rigid, care, timp de decenii, a prioritizat procese administrative complicate în detrimentul implementării unor procese care să consolideze capacitatea operațională.
Cu alte cuvinte, Armata Română are în primul rând o problemă de model organizațional. Este construită în prea mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă.
Aceasta este prima și principala măsură care, urgent, ar trebui adoptată de Ministerul Apărării. Deja este prea târziu, s-a pierdut foarte mult timp. Obiectivul acestei reorganizări trebuie să fie reducerea birocrației în sistemul de achiziții, în sistemul de management al personalului etc., iar eficiența operațională trebuie să devină obiectivul principal al armatei.
Actualizarea cadrului normativ, legile care guvernează apărarea națională, trebuie urgent promovate în Parlament de un ministru care să caute mai puțin conflictul politic și care să încerce să obțină un anumit consens pe aceste legi. Unele dintre aceste proiecte sunt de luni sau chiar ani de zile prin sertarele Parlamentului sau la Guvern.
Adoptarea unei Carte Albe a Apărării și a unei Strategii Militare este esențială, nemaivorbind că nu mai respectăm ciclul și termenele de planificare prevăzute de lege. Documentele în vigoare sunt din anul 2021, ceea ce nu necesită niciun comentariu suplimentar. Astăzi, armata dezvoltă planuri pentru înzestrare sau pentru creșterea numărului de personal, militari activi sau rezerviști, fără a avea o planificare multianuală a resurselor disponibile sau fără a avea o direcționare politică clară. Ulterior, tot cadrul doctrinar al armatei, regulamente și manuale, trebuie revăzut astfel încât armata să se doteze și să se pregătească pentru războiul prezentului și al viitorului, nu al trecutului.
Reorganizarea structurii de forțe a armatei este o măsură stringentă care trebuie luată, astfel încât să poată fi integrate noile sisteme de armament, iar unitățile să își poată îndeplini misiunea în mediul operațional actual.
Un alt exemplu de măsură îl reprezintă creșterea efectivelor prin consolidarea personalului activ și a rezervei operaționale, mergând, dacă este cazul, până la reintroducerea unei forme de serviciu militar obligatoriu. Deocamdată, noul serviciu militar voluntar, reglementat la începutul acestui an, nu funcționează.
Accentul pus pe inovație și tehnologie, pe cooperarea cu industria de apărare, reprezintă alte măsuri esențiale care trebuie adoptate cât mai urgent. Dinamica transformărilor tehnologice este atât de accelerată, încât numai un parteneriat onest între industrie și beneficiar, armată, poate asigura o capacitate de luptă reală.
Nu în ultimul rând, comunicarea strategică trebuie recalibrată astfel încât să se adreseze în primul rând cetățenilor, pentru a-i convinge că numai o armată puternică poate descuraja credibil orice adversar.
Toate aceste măsuri, sau și altele, trebuie să vizeze, în esență, trecerea de la o așa-zisă eficiență administrativă la eficacitatea operațională.
-Ce instituții care aparțin MApN le găsiți inutile, care doar consumă bani, dar nu aduc un aport Armatei României?
-Așa cum am spus, în Ministerul Apărării sunt direcții, structuri înființate care ulterior și-au dezvoltat proceduri birocratice și care efectiv sunt o frână pentru creșterea capacității combative a armatei. Apoi, vorbim de club sportiv, spitale militare, 11 la număr, administrate de MApN, care pe timp de pace pot fi utile, dar la campanie sunt parțial relevante. Deși cred că suntem pe primul loc în NATO la numărul de spitale militare și cheltuim resurse importante, medicina operațională, cea care trebuie să asigure supraviețuirea pe câmpul de luptă, este una dintre cele mai mari vulnerabilități ale armatei române.
Sunt comandamente, cu state majore, cu suprapuneri de responsabilități, astfel încât pasarea responsabilității între aceste structuri este la ordinea zilei. În schimb, nu vedem să se discute de o structură pentru dezvoltarea vehiculelor autonome, dronelor și roboților, tereștri, aerieni sau maritimi.
-Este nevoie ca Armata României să aibă trei state majore? De ce nu se comasează toate într-unul singur?
-În NATO sunt mai multe modele. Aceste state majore ale categoriilor de forțe, care au în principal sarcini administrative și de instruire, pot fi structuri independente sau comasate. Polonia a comasat aceste comandamente/state majore, păstrând în interior inspectorate specializate, și se pare cu rezultate foarte bune, dacă ne uităm la capacitatea armatei poloneze de a implementa noi proiecte, de a se adapta permanent și de a introduce noi forme, metode de instruire. Reorganizarea a permis, între altele, separarea mai clară a generării și pregătirii forței de conducerea operațională și reducerea numărului comandamentelor de nivel superior.
În Armata Română sunt, de exemplu, și alte comandamente de sprijin, înființate în ultimii ani, care ar putea fi comasate.
Însă, atâta timp cât, în ceea ce privește conducerea militară, de la nivel strategic până la cel tactic, nu s-a produs acea revoluție așteptată: tranziția de la un lanț de comandă ierarhic, rigid și lipsit de inițiativă, la cel modern, specific NATO, bazat pe descentralizare și pe inițiativa comandanților de la fiecare eșalon, este greu de realizat o astfel de restructurare, comasare.
Așa că se preferă existența acestor structuri greoaie, masive, pentru exercitarea unui control strict, ierarhic, până la cele mai joase eșaloane tactice. Vorbeam de acea birocrație militară prin care s-au inventat tot felul de proceduri consumatoare de timp pentru a controla tot ce se întâmplă până la nivelurile inferioare (aprobări pentru diverse activități de rutină), dar și pentru a dilua responsabilitatea.
Grupurile de lucru, fluxurile complicate de documente, listele lungi de avize, semnăturile colective pe diverse documente sunt la ordinea zilei în sistem. Astfel, puțini mai au timp sau deschidere pentru problemele operaționale care contează cu adevărat: instruirea, lecțiile învățate, adaptarea procedurilor, creșterea interoperabilității, testarea noilor echipamente etc.
-România are aproximativ 110 poziţii de generali/amirali, la o armată de 75.000 de militari (un general la 682 de militari, mai mult decât dublu faţă de SUA), potrivit Monitorul Apărării. Are România mai mulți generali decât ar avea nevoie?
-Nu există neapărat un standard în NATO. În Forțele Terestre române, care reprezintă peste jumătate din totalul efectivelor armatei, sunt, cred, 24 de poziții de general. Din nefericire, sunt foarte multe astfel de poziții în structurile centrale, cei responsabili de birocrația despre care vorbeam.
Dar ceea ce este mai problematic este faptul că, în majoritatea cazurilor, acești generali nu au o experiență operațională. Chiar sistemul de carieră permite această anomalie: un traseu diferit în cariera militară pentru ocuparea funcțiilor de general din structurile centrale. Multă activitate la birou, mai puțină prin poligoane sau teatre de operații. Putem spune, astfel, că în Armata Română avem, practic, două categorii de generali.
-Cheltuiește guvernul bani mai mulți pentru partea birocratică-administrativă a MapN decât pe înzestrarea soldatului român?
-Este greu de estimat. Ceea ce este important de menționat este că o structură birocratică, administrativă, nu costă numai salariile oamenilor care o compun; costă și prin întârzierile pe care le introduce în derularea diferitelor procese și în luarea deciziilor. În esență, astfel de structuri devin de multe ori o frână în modernizarea armatei și în creșterea capacității de luptă, fie că vorbim despre achiziția tehnicii, fie despre dotarea soldatului cu armament, aparatură optoelectronică sau echipament individual.