Cori Grămescu a slăbit-o pe Minodora 17 kilograme! "Sunt fericită!", spune artista

Comentează

Efortul a fost cu atât mai mare cu cât solista nu făcuse sport niciodată în viaţa ei. Nu putea ridica nici măcar un braţ şi obosea după doar un minut de mişcare.
Fiind un profesionist în comunicarea cu clienţii, Cori Grămescu a reuşit, încet-încet, să îi facă artistei un program atractiv care să o convingă să vină la sala Lady Fit cu drag.
În paralel cu orele de sport, Minodora şi-a echilibrat regimul alimentar, eliminând din meniul zilnic anumite alimente. Cori Grămescu a avut grijă să nu se înfometeze şi să nu treacă brusc la o dietă drastică, pentru a nu-i da peste cap ritmul organismului.
La trei luni de când au început să lucreze împreună, Minodora a reuşit să slăbească 17 kilograme.
În prezent, urmează cursuri de fitness de grup la Lady Fit, de Capoeira şi Tae Bo, o evoluţie remarcabilă, având în vedere că nu a mai practicat sport niciodată.
„Sunt fericită că toată lumea îmi zice că am slăbit şi că arăt bine”, declară fericită Minodora.
La rândul ei, Cori Grămescu apreciază ambiţia Minodorei, în special că de două săptămâni vine la sală aproape zilnic, în ciuda condiţiilor meteo total nefavorabile.
"Este un client cu care s-a lucrat relativ uşor pentru că s-a ţinut de treabă. Şi-a respectat dieta, nu a mai mâncat între mese. A consumat doar două gustări între cele trei mese principale.
A redus grăsimile din alimentaţie şi a mâncat mai multe fructe şi legume, plus mâncare gătită în casă. Mai nou, a început să facă sport mai intensiv şi a depăşit stadiul de clase private. La început nu putea să ridice nici măcar o mână, iar acum merge la Capoeira şi Tae Bo”, declară Cori Grămescu.
Celebra antrenoare de fitness feminin spune că Minodora va ajunge la o greutate stabilă, după care se va axa mult pe modelarea corporală.
„Sperăm să ne atingem obiectivul de 72 de kg de ziua ei, pe 1 martie, iar apoi va urma perioada în care va lucra pentru o  formă atractivă a corpului. E important ca, după ce ajungi la o greutate stabilă, să îţi modelezi frumos corpul. Minodora are picioare mai frumoase acum decât avea la 18 ani”, adaugă Cori Grămescu.
Minodora va continua antenamentele cu Cori Grămescu şi în această primăvară, dorind ca la vară să imbrace, în sfârşit, pentru prima dată în viaţa ei, rochii.
„Vreau să fiu feminină, să mă simt confortabil şi încrezătoare atunci când port rochii şi să renunţ să port zi de zi pantaloni. E un vis care va deveni realitate mulţumită lui Cori”, declară Minodora.











Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
22:46
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
23:43
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
23:28
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
23:21
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
23:20
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește