Annes este acum în promovare cu noul ei single “Unde…”, pentru care a filmat recent un videoclip incendiar.
Artista a aflat zilele trecute că este admirată de Corneliu Vadim Tudor care a invitat-o la redacţia revistei România Mare, acolo unde a primit nenumărate cărţi din partea binecunoscutului politician, pe care abia aşteaptă să le răsfoiască.
“Am rămas plăcut surprinsă de faptul că domnul preşedinte Vadim Tudor îmi admiră muzica. M-a felicitat pentru faptul că am piese în limba română şi m-a invitat la redacţia România Mare unde am primit foarte multe cărţi cu autograful dumnealui, inclusiv un colind de Crăciun pe care mi l-a oferit să-l pun pe muzică”, a povestit încântată Annes.
De la redacţia lui Vadim, Annes a plecat către un eveniment monden unde ar fi trebuit să-şi facă apariţia şi frumoasa Catrinel Menghia.
Pentru că a auzit că Annes o va întâlni acolo pe frumoasa româncă ce face senzaţie în Italia şi nu numai, Corneliu Vadim Tudor a fost generos şi i-a trimis  prin cântăreaţa lui Menghia, două cărţi cu aforisme, care-i poartă semnătura, una în limba italiană şi cealaltă în română.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.