Elena Ionescu a scăpat de acnee cu ajutorul medicamentelor, însă a rămas cu găuri adânci în ten. Artista ar pueta scăpa şi de această problemă, dar nu cu medicamente, ci cu ajutorul tratamentelor estetice de ultima generaţie, scrie agentiadepresamondena.com
„Stoarcerea comedoanelor şi a coşurilor presupune un traumatism asupra glandei sebacee, dar şi asupra pielii din jur. Agravează fenomenul inflamator local, răspândirea sebumului şi a bacteriilor în ţesutul din jur, consecinţele fiind înmulţirea şi agravarea leziunilor, apariţia de noduli, apoi vindecarea cu pete pigmentare şi cicatrici inestetice”, spune medicul dermatolog Oana Spânu.
Astfel, cei care urmează sau au urmat un tratament medicamentos pentru coşuri, pot îndepărta „craterele” lăsate de acestea printr-o procedura care acţionează în stratul profund al pielii, adică exact acolo unde se formează coşurile, petele sau orice problema a tenului.
Tratamentul care ar putea-o scapă pe Elena de urmele inestetice ale acneei exfoliază şi grăbeşte regenerarea tenului, eliminând petele superficiale cauzate de acnee. În plus, se pot aplică fiole cu acid hialuronic, vitamina A, C, E şi antioxidanţi, pentru refacerea pielii din interior şi exterior, spune esteticianul Diana Paraschiv.
În ianuarie, Elena Ionescu, de la trupa Mandinga, a se declara fericită că, în sfârşit, medicii au găsit soluţia pentru problema ei estetică. Coşurile Elenei au dispărut după ce aceasta a urmat un tratament medicamentos serios. Artista a povestit atunci că, dacă viaţa de scenă nu i-ar fi impus să se machieze aproape zilnic, rezolvarea ar fi fost mai rapidă.
CITIŢI ŞI:
ADIO, COŞURI! Elena de la Mandinga A GĂSIT TRATAMENTUL MINUNE

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.