Cotabiţă o critică pe Luminiţa Anghel: "Puţină mai multă decenţă şi reţinere în exprimare ar fi mai potrivite". Vezi despre cine spune că a avut o "prestaţie jalnică"!

Comentează

După Eurovision, Gabriel Cotabiţă a luat atitudine pe contul său oficiale de Facebook. "Piesa Luminiței Anghel a pierdut nu pentru că Stefan Năftănăilă nu i-a acordat niciun punct, ci pentru că a fost pe locul 3 la public! Un calcul matematic simplu și cunoașterea regulamentului concursului ne arată că, chiar și în situația în care ea s-ar fi clasat pe locul I la votul juriului și ar fi fost astfel la egalitate perfectă cu Cezar, acesta din urmă ar fi mers mai departe, pentru că avea nota mai mare la votul publicului! Deci, publicul a sabotat-o? În aceste momente puțin mai multă decență și reținere în exprimare, mai ales din partea unei mari cântărețe, ar fi fost mai potrivite! Dar ce să faci, trăim într-o lume a tabloidelor", a scris cântăreţul.

Acesta a continuat: "Atitudinea lui Ștefan Năftănăilă, a cărui competență este mai presus de orice comentariu, fiind un profesionist al radioului, cu studii muzicale superioare și cel mai aproape de fenomen de cel puțin două decenii (este acreditat atât la Eurovision cât și la San Remo imediat după revoluție, dacă nu mă înșel), este după părerea mea una firească".

Cât despre evoluţia lui Andrei Leonte, Cotabiţă a punctat: "A confirmat că nu avea ce căuta în finală, având o prestație jalnică".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
MONDEN
Gabi Bădălău
10:49
Gabi Bădălău nu și-a mai văzut fiul cel mare de o lună și jumătate: „Am mers special până la Constanța”
Irina Loghin despre mustul pe care îl face
10:14
Cum pregătește Irina Loghin mustul în fiecare toamnă. Metoda pe care o folosește pentru a-l păstra
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
12:17
Doi români au furat 95 de motociclete dintr-o parcare din Spania, au plecat spre casă și au fost arestați câteva ore mai târziu, în Franța
11:48
Irina Rimes, noi detalii despre viața de familie după anunțul plecării de la „Vocea României”. Decizia luată de părinții ei
11:30
Vedetele din România care au colaborat cu AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale