Doi români au furat 95 de motociclete dintr-o parcare din Spania, au plecat spre casă și au fost arestați câteva ore mai târziu, în Franța

Comentează
Imaginea, surprinsă de o cameră de supraveghere pe timp de noapte, prezintă mai multe camioane albe de mare tonaj într-o parcare, în timp ce unul dintre ele manevrează pe platforma betonală

Doi români au furat două remorci încărcate cu 95 de motociclete dintr-o parcare de camioane din Barcelona, Spania, și au pornit spre România. Au fost însă localizați în Franța cu ajutorul sistemelor GPS instalate din fabrică pe vehicule și reținuți la câteva ore după furt, scrie El Caso.

Hoții voiau să vândă motocicletele în România

Doi bărbați români, în vârstă de 38 și 39 de ani, sunt suspectați că au furat, duminică, 27 septembrie, două remorci încărcate cu aproape 100 de motociclete dintr-o parcare de camioane din Masquefa, provincia Barcelona, Spania. Potrivit informațiilor din anchetă, cei doi ar fi intenționat să transporte motocicletele în România, pentru a le vinde.

Planul lor a fost însă dejucat de sistemele GSS instalate pe motociclete, care i-au condus pe agenții Mossos d'Esquadra până în localitatea Cagnes-sur-Mer, din Franța. Acolo, cu sprijinul polițiștilor francezi, suspecții au fost reținuți la doar câteva ore după comiterea furtului.

În total, au fost recuperate 95 de motociclete noi, de diferite mărci italiene și franceze.

Au scos GPS-ul de pe remorci și au schimbat numerele de înmatriculare

Cei doi suspecți au încercat să ia măsuri pentru a nu fi identificați. Au îndepărtat sistemul GPS al remorcilor și au schimbat plăcuțele de înmatriculare cu unele românești, presupus falsificate. Plăcuțele originale, împreună cu diverse documente, au fost abandonate pe un câmp din apropierea parcării de unde au fost furate remorcile.

Hoții nu au luat însă în calcul faptul că motocicletele aveau sisteme de geolocalizare instalate din fabrică în interiorul șasiului, care le-au permis polițiștilor spaniioli să urmărească deplasarea remorcilor. Agenții Unității de Siguranță Cetățenească (USC) din cadrul secției Mossos d'Esquadra din Martorell, care îi urmăreau pe suspecți, au alertat poliția franceză imediat ce au observat că remorcile trec frontiera.

Polițiștii francezi au reușit astfel să localizeze vehiculele în Cagnes-sur-Mer. Remorcile au fost oprite, iar cei doi români au fost reținuți pentru un presupus furt prin efracție.

Ancheta este în continuare în desfășurare și este coordonată de Serviciul Local de Poliție Judiciară al secției din Canha de Mar, în colaborare cu poliția catalană. Ancheta urmărește să stabilească exact ce intenționau suspecții să facă cu prada și dacă există și alte persoane implicate în acest caz. Operațiunea comună a fost organizată prin intermediul Centre de Cooperació Policial i Duanera (CCPD) din El Pertús, un centru de coordonare situat în apropierea frontierei dintre Catalonia și Franța. În cadrul acestuia colaborează Mossos d'Esquadra, poliția franceză și alte structuri de securitate ale statului.

Toate cele 95 de motociclete furate au fost recuperate.

Recent, patru români au ajuns sub anchetă în Spania, fiind acuzați de furt calificat, după ce au fost opriți de agenții Gărzii Civile din provincia Zamora. În urma unui control de rutină efectuat asupra autovehiculului în care se aflau, polițiștii au descoperit în portbagaj opt saci din plastic plini cu sârmă de cupru arsă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine alb negru cu un bărbat cu ochelari de soare pe cap
14:27
Un asistent medical a fost găsit mort în timpul serviciului, într-o cameră de la UPU a Spitalului Orășenesc din Bicaz: „A plecat dintre noi mult prea devreme, în timp ce se afla la datorie”
ursi-transfagarasan
14:16
Cota de recoltare a urșilor crește la aproape 1.000 de exemplare prin noua lege promulgată de Nicușor Dan
MONDEN
Constantin Enceanu
14:11
Cum arată fiica lui Constantin Enceanu. Cătălina are 40 de ani și seamănă perfect cu tatăl ei. „Nu știu dacă am fost o dată de ziua ei acasă”
Frații Bogdan Iancu și Ștefan Iancu în filmul românesc „Teambuilding 2” | sursa foto: Roman Canțîr / Vlad Grăjdan
ExclusivInterviu
13:44
Cum reacționează mama fraților Iancu, Ștefan și Bogdan, când îi vede în filme și seriale: „Discutăm deschis”
POLITIC
Nicușor Dan
13:49
De ce a refuzat Nicușor Dan cetățenia franceză în timpul celor 6 ani de studiu în Franța: „N-am avut nicio ezitare”
Spitalul Regional de Urgență Craiova FOTO Facebook Construire SRU Craiova Faza II
Analiză
13:00
Spitalele regionale de urgență, după 20 de ani: SRU Craiova înregistrează cel mai mare avans. Unde se află Iașiul și Cluj-Napoca
Ultimele știri
LiveText
07:05
Nicușor Dan face acum consultări înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Al doilea partid, AUR. Ce variante are președintele
14:30
Strategia Apple în fața birocrației Uniunii Europene: de ce Siri AI rămâne blocat pe iPhone și când ar putea fi lansat
14:27
Un asistent medical a fost găsit mort în timpul serviciului, într-o cameră de la UPU a Spitalului Orășenesc din Bicaz: „A plecat dintre noi mult prea devreme, în timp ce se afla la datorie”
14:20
Diferențele dintre TollRo și sistemele de taxare din Germania, Franța, Italia și Austria
TRENDING
06:30
Un bolovan de 10 kg, folosit timp de 30 de ani ca opritor de ușă, costă 100.000 de dolari: nu este de pe Pământ și a ajuns aici în 1939
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Imagine văzută de sus cu o casă în interiorul unei sere
12:08
Au construit o casă în interiorul unei sere uriașe. Cum arată construcția inedită care le permite să cultive fructe și legume pe tot parcursul anului: „Putem vedea și stelele prin tavanul de sticlă”
Borobudur, cel mai mare templu budist din lume (2)
11:55
Insula cu peste 150.000.000 de locuitori care ascunde una dintre cele mai mari comori antice ale lumii
Foto: Sanador
11:10
Investigația care arată cât de mult s-a extins cancerul de prostată
Femeie atârnând haine pe o sfoară de rufe
10:59
Trucul japonez care te ajută să usuci rufele mai repede iarna, fără uscător. Greșeala pe care mulți o fac când le întind
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Un exercițiu militar pe apă, în care mai multe bărci pneumatice rapide ghidate de militari înaintează pe un fluviu, având nave militare de patrulare în fundal.
12:03
MApN a trimis 350 de militari și peste 20 de nave la gurile de vărsare ale Dunării: exercițiu de amploare pe braţul Sfântu Gheorghe
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
10:40
Cutremur în România, luni, 5 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:22
Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT pentru un transfer de 118.000 de lei
Un grup de militari caută pe un câmp de lângă Padina, județul Buzău, rămășițe de rachetă și dronă, după ce un avion F-16 a lovit o dronă. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Libertatea/ Eli Driu
08:38
10.000 de rezerviști din București și Ilfov, chemați în aceste zile la exerciții militare. Anunțul făcut de MApN
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”