”Am stat și m-am gândit cum și-a schimbat comportamentul față de nuntă Ștefan Bănică Junior de-a lungul anilor. E adevărat, când a avut relația cu Nadia Comăneci sau când a avut celebra, frumoasa și pasionala relație cu Cristina Țopescu, încă nu a ajuns la căsătorie. Cristinei îi spunea că poate să facă lucruri necugetate, dacă ea nu se întoarce la el. Într-o bună zi, însă, apare Mihaela Rădulescu. Se desfășoară o relație scurtă, tumultuoasă, vine, pleacă, după care în 1997, în vară, că omului îi place să se căsătorească în vară, se căsătoresc. Se produce o nuntă așa cum se cuvine”, scrie el pe blogul personal.

Nunta cu Mihaela Rădulescu a fost una ”absolut normală”, continuă Cristi Brancu, numai că – din ceea ce spune Mihaela Rădulescu – ”ea a dansat la nuntă mai mult cu scena, pentru că Ștefan era pe scenă. Rochia Mihaelei Rădulescu s-a rupt la biserică, iar Ștefan și-a cântat la propria nuntă.  Ori se spune,  că acel cântăreț care cântă la nunta lui nu o să aibă noroc”, continuă Cristi Brancu.

A existat și un alt semn care ar fi putut să însemne ghinion pentru cei doi. Au făcut luna de miere în Marea Roșie. Mihaela Rădulescu a făcut scufundări, ocazie cu care Mihaela Rădulescu a avut niște julituri fantastice. Practic, luna de miere n-a fost lună de miere. … Într-o bună zi, Mihaela a zis că Ștefan n-a mai venit acasă, ar fi fost ceva, ar fi încercat Ștefan să facă un divorț mai dur. Problema e că ea se îndrăgostise de Elan Schwartzenberg și după cum știți cu Elan nu e bine să glumești. Prin urmare, totul s-a încheiat așa cum se cuvine”, a afirmat Cristi Brancu.

Relația lui Ștefan Bănică Jr. cu Andreea Marin și căsătoria cu Lavinia Pîrva

Câțiva ani mai târziu, după ce Ștefan nu se căsătorește, dar are un copil absolut superb cu Camelia Constantinescu, prin 2005, Ștefan Bănică Junior e surprins alături de Andreea Marin. O relație frumoasă, care s-a sudat absolut extraordinar. Cum a fost căsătoria? O semnare de hârtie în Statele Unite… De data asta, în 2006, Ștefan Bănică Junior este în apogeul carierei lui. Cununia civilă se întâmplă într-un mod surprinzător, la Veneția, în fața a 25 de invitați care au fost chemați la o masă foarte frumoasă”, consemnează Cristi Brancu, iar apoi aduce în discuția relația lui Ștefan cu Lavinia Pârva. Devine oficială, în 2014, relația cu Lavinia Pîrva, care, după cum spunea Ștefan Bănică Junior, e femeia cea mai potrivită pentru că îi dă echilibru”, a scris Cristi Brancu pe blogul personal.

Citește și

Doi jucători de baschet americani, înjunghiați într-un club din Brăila. Unul dintre ei este în stare gravă. Amintiri dureroase cu Marian Cozma și Chauncey Hardy

EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
Aparatul din casă care consumă o energie electrică uriașă. Într-un minut consumă cât un bec cu led în 8 ore
Playtech.ro
Aparatul din casă care consumă o energie electrică uriașă. Într-un minut consumă cât un bec cu led în 8 ore
Denisa, o tânără de 20 de ani, gravidă în luna a șasea, a murit fulgerător la Spitalul Județean Satu Mare. Rudele, sfâșiate de durere: "Era un pic răcită. Nu se poate așa ceva, nu există"
Observatornews.ro
Denisa, o tânără de 20 de ani, gravidă în luna a șasea, a murit fulgerător la Spitalul Județean Satu Mare. Rudele, sfâșiate de durere: "Era un pic răcită. Nu se poate așa ceva, nu există"
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
RCA 2021. Cum să nu plătești prea mult pentru asigurare, după ce prețurile au explodat
Știrileprotv.ro
RCA 2021. Cum să nu plătești prea mult pentru asigurare, după ce prețurile au explodat
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021