Semnatar a zeci de hituri și românul care se poate lăuda cu cele mai multe reușite la Eurovision, Cristian Faur a făcut, recent, un pas care nu… rimează cu muzica lui.

Compozitorul de 47 de ani, care, de altfel, este o persoană credincioasă, s-a apropiat și mai mult de Biserică, devenind, dintr-un simplu enoriaș, un susținător al comerțului ecumenic. El a ales să-și asocieze imaginea cu un magazin din Arad, orașul copilăriei sale, în care se vând o mulțime de obiecte de cult, dar în special icoane argintate. Promovează lucrurile aflate aici pe rafturi, la vânzare, se ocupă de tombolele săptămânale organizate în magazin pentru fidelizarea cumpărătorilor și, delegat fiind de managerul afacerii, oferă cadou talismane ortodoxe.

Compozitorul Cristian Faur a devenit imaginea unui magazin de icoane

Compozitorul Cristian Faur a devenit imaginea unui magazin de icoane

Artist profesionist de 25 de ani, de când a luat primul trofeu muzical, Faur a adus cea mai bună clasare României la Eurovision, în 2005, cu Sistem și Luminița Anghel. Acum, la jumătatea vieții, a devenit dirijorul Teatrului Alexandru Davila din Pitești și s-a înscris la Universitatea Națională de Muzică București.

În urmă cu câțiva ani, compozitorul a dat primul semn că „ține aproape” de Dumnezeu: a transpus o rugăciune, „Tatăl nostru”, în cântec și a inclus piesa pe albumul său de colinde orchestrate simfonic.

Compozitorul Cristian Faur a devenit imaginea unui magazin de icoane


VIDEO/Laura Lavric a împlinit 72 de ani și e plină de energie! Secretul ei: merge zilnic pe jos 2-3 ore

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.