Cristina Bălan, detalii neștiute despre lupta cu depresia după nașterea gemenilor cu sindromul Down. „Am fost tratată cu multă neglijență”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cristina Bălan a devenit mamă în 2013, când a adus pe lume gemeni diagnosticați cu sindromul Down. De atunci, viața ei și a soțului s-a schimbat total, iar artista scoate acum la iveală amănunte mai puțin știute despre perioada grea din familia ei.
Artista Cristina Bălan a povestit cum a gestionat neliniștile, cum a putut merge mai departe și ce înseamnă, cu adevărat, puterea unei mame. La sfârșitul anului 2022, Cristina a născut o fetiță perfect sănătoasă.
„Când am decis că e momentul să devin mamă, am dorit să fiu implicată 100%. Este o experiență care întregește sufletul, care definește și modelează, dacă permiți aceste lucruri.
După mai mult de 11 ani de când am dat naștere prima oară, pot spune că este cea mai complexă și complicată experiență de viață. Nimic nu e mai dificil decât să crești copii echilibrați din toate punctele de vedere. Nicio responsabilitate nu e mai mare ca aceea a modelării unor viitori adulți. Și nicio oglindă nu e mai fidelă ca energia copiilor tăi.
Experiența mea nu a fost una tipică, toate cele de mai sus fiind îngreunate de un diagnostic crunt, pe care nimeni nu-l dorește vreodată. O boală se mai poate vindeca, există totuși speranță. Însă când e ceva genetic, practic știi că orice ai face nu se va schimba nimic. Tot ce poți este să gestionezi cât de mult posibil toate provocările care vin cu această condiție genetică (...)”, a povestit Cristina Bălan pentru revista VIVA!
În 2013, după ce a devenit mama gemenilor care suferă de sindromul Down, Cristina Bălan a recunoscut că a suferit de depresie, pe care a reușit să o gestioneze, pentru a putea depăși perioada grea din viața ei.
„În 2013 am născut prematur, am aflat la naștere de diagnosticul crunt pentru ambii copii și am fost tratată cu multă neglijență și neomenie în spitalul unde am născut. Nu eram pregătită pentru cinismul cadrelor medicale. Nici pentru atitudinea de «nu mă deranja de la cafeluță» pe care multe asistente o afișează chiar și mămicilor aflate în situație dificilă, cum a fost cazul meu, cu gemeni prematuri și cu sindrom Down.
Dacă m-aș opri aici și deja ar fi suficient pentru o megadepresie. Dar după o lună de spitalizare, a urmat un an extrem de greu; m-am trezit ruptă de tot ce știam, toată viața mea de dinainte fusese pur și simplu smulsă și acum mă simțeam aruncată într-o lume tulbure, cu tot felul de balauri cu care să mă lupt. Cam așa se simte când ai un copil cu dizabilitate, parcă mai mereu porți o bătălie pentru ceva. Pentru drepturile copilului tău, pentru acceptare, integrare, pentru normalitate… Cunosc multe mame care au situații fel și fel, toate sunt luptătoare pentru copiii lor marginalizați. Nu e nimic romantic în toată treaba asta, e o realitate crudă.
Am reușit să depășesc depresia cu mare efort, conștient și susținut. Am vrut să o depășesc, am muncit să reușesc. Am depus efort să integrez, să vindec și să depășesc traume, chiar nu e simplu. Și vestea cea mai proastă e că nimeni nu poate ajuta pe cineva care nu vrea să se ajute singur. Nicio persoană aflată în depresie nu poate fi ajutată, nici măcar de cineva specializat, dacă nu decide să muncească cu sinele sau să facă un minimum de efort pentru introspecție și toate etapele care trebuie parcurse până la vindecare. Eu am căutat alinare în artă și sport.
Am făcut efortul de a mă urni până la sala de fitness, să fac asta regulat. Acest lucru reglează mult și obiceiurile culinare. Ca să nu-mi bat joc de munca depusă la sală, caut să mănânc cât mai sănătos și echilibrat (…)”, a mai spus artista pentru sursa citată.
