Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu sunt căsătoriți de 15 ani și formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz. Fosta prezentatoare TV a postat un mesaj emoționant pe contul de socializare, în care vorbește despre Filip, fiul soțului ei, din căsnicia cu Mihaela Coșerariu, pe care îl crește de la vârsta de 5 ani și care are probleme de sănătate. Acum are 22 de ani și o relație specială cu vedeta.
„E un sentiment greu de explicat când copilul pe care, ani întregi, l-ai ținut tu de mână ajunge, într-o zi, omul lângă care simți că te poți sprijini și tu. Pe Filip îl cresc de când avea 5 ani și jumătate. Au fost mulți ani de grijă, responsabilitate, răbdare, efort și multe greutăți despre care poate nici n-am vorbit vreodată”, începe mesajul Cristinei Șișcanu, publicat pe rețelele de socializare.
Chiar dacă nu a fost deloc ușor, Cristina privește cu recunoștință către anii plini de provocări care au trecut. „Și, deși Filip are în continuare nevoie de noi și drumul nostru nu este nici pe departe lipsit de provocări, astăzi, când mă uit la el, am un sentiment foarte puternic: suntem învingători. Pentru tot ce am depășit până aici. Pentru toate momentele în care am mers înainte chiar și atunci când a fost greu. Și pentru tot ce mai avem de parcurs, pentru că știu că vom merge înainte tot împreună”, mai spune vedeta.
„Filip a crescut. E bărbat. Iar când mă ia în brațe sau îmi pune mâna pe umăr, nu mai simt doar copilul pe care trebuie să-l protejez. Simt și eu protecție. Simt că am lângă mine un om al meu, un umăr pe care mă pot sprijini. Poate că una dintre cele mai frumoase răsplăți, după atâția ani, este să descoperi că brațele pe care le-ai ținut și le-ai sprijinit tu atât de mult au crescut și acum te pot ține și pe tine.
Și da, mai avem drum de parcurs. Dar când mă uit la noi doi, știu un lucru: am fost, suntem și vom rămâne învingători”, a mai adăugat soția lui Mădălin Ionescu.
Când avea două luni, Filip a făcut varicelă, iar lipsa vaccinului sau a unui tratament adecvat a dus la repercusiuni grave asupra sănătății acestuia. A fost diagnosticat cu hemipareză, afecțiune care provoacă grave probleme neurologice și care i-a schimbat total viața.