Marius Moga este unul dintre cei mai apreciați artiși și compozitori. În prezent face parte din juriul „Super Star”, de la Pro TV . Recent, acesta a făcut dezvăluiri interesante despre familia lui și recunoaște de unde a moștenit talentul pentru muzică.
„Tata e artist, în multe feluri, dar a fost director de televiziune și profesor de foto-video în Alba. E un businessman, dezvoltator și inovator excepțional, dar nu a făcut muzică niciodată.
Mama a lucrat în sistemul medical și e o fire empatică și boemă. Dar s-a tot vehiculat această idee conform căreia eu vin dintr-o familie de artiști. Nici vorbă. Doar străbunicul meu a fost fondator și dirijor al unei orchestre de ciobani fluierași, la Șugag.
Acum, eu și fratele meu ducem mai departe ideea de familie de artiști. Ai mei au așteptat să reușesc, ca să stea liniștiți cu meseria aleasă. Acum îi înțeleg. Am fost un copil singuratic și stăteam în camera mea, făcând muzică.
Dar tata mi-a cumpărat echipamente de mic și m-a dus la pian, deși avea uneori nemulțumiri legate de „clienții mei, artiști locali, care umpleau sufrageria. Pot să spun că, fără ei și fără reticența și provocarea lor anterioară susținerii, nu știu dacă drumul meu ar fi fost la fel”, a declarat Marius Moga pentru revista VIVA!