„Noi, când ne-am apucat de casa asta, nu eram căsătoriți. Eram, așa, niște nebuni frumoși care se gândeau ei cam ce își doreau de la o casă. Și ne-am așezat la masă și am început să discutăm: tu ce vrei, tu ce vrei. Și ne-am apucat să desenăm. Și când am terminat desenul ne-ncăpea casa și în teren la vecinul, a povestit Gabriela Cristea, potrivit cancan.ro.

cristea-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Când am proiectat casa, țin minte și acum, am desenat-o mai întâi pe pământ. Când am intrat noi dintr-o cameră în alta, pe pământ, nu ziceam că e așa mare. Apoi am ridicat-o la roșu, apoi la alb, se cam restrângea spațiul.

Noi doi suntem la fel. De obicei într-o relație, unul e contabilul, unul e visătorul. Amândoi suntem doi artiști, doi visători și niciunul nu a zis că e prea mare sau prea mică. De asta a ieșit atât de mare, dar mie nu îmi pare rău, nici Gabrielei nu îi pare rău. Dar este foarte greu de întreținut, avem nevoie de ajutor, a povestit Tavi Clonda.

Cât înseamnă, pe an, creșterea salariilor cerută de profesori? Un submarin comandat de România din Franța sau „taxa de solidaritate” pe care n-au mai plătit-o companiile din energie
Recomandări

„Casa noastră am împărțit-o foarte simplu. În partea de jos este zona în care stăm în timpul zilei, unde stăm cu fetele, ieșim la joacă, gătim, mâncăm, ne uităm la televizor.

În partea de sus avem dormitoarele, cele două camere ale fetelor și garsoniera noastră. Noi ne-am făcut un spațiu mai mare, unde dormim, dar și chiar dacă dormim, ne-am dorit să fie un spațiu așa, mai pe placul nostru, a mai precizat Tavi Clonda.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Gestul UIMITOR făcut de Regele Charles la Cotroceni! Nici Iohannis nu se aştepta, imagini fabuloase
Playtech.ro
Gestul UIMITOR făcut de Regele Charles la Cotroceni! Nici Iohannis nu se aştepta, imagini fabuloase
Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Viva.ro

Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Stațiunea românească supranumită în urmă cu mulți ani “Perla Europei” de care s-a ales praful. “Sper să redevină ceea ce a fost”
FANATIK.RO

Andrew Tate, agresiv în timpul unui interviu acordat BBC. „Nu tu ești șefa aici! Nu suntem egali!”. Ce l-a deranjat
Știrileprotv.ro
Andrew Tate, agresiv în timpul unui interviu acordat BBC. „Nu tu ești șefa aici! Nu suntem egali!”. Ce l-a deranjat
"De aici vie nu mai ieși, c***o!" Mărturia dramatică a femeii bătute cu toporul de șeful ei, în Șimian, după ce a vrut să demisioneze
Observatornews.ro
"De aici vie nu mai ieși, c***o!" Mărturia dramatică a femeii bătute cu toporul de șeful ei, în Șimian, după ce a vrut să demisioneze
"Nu am fost invitat, că nu sunt iubit". Reacţia lui Ilie Năstase despre vizita Regelui Charles al III-lea în România. Cu ani în urmă s-au cunoscut: "Mi-a zis că nu ştia că sunt român"
Orangesport.ro

Ea este fiica Anastasiei Soare. Norvina avea 7 ani când părinții ei au divorțat! Cu ce se ocupă și cum arată viața ei în SUA
Unica.ro

Horoscop 3 iunie 2023. Fecioarele s-ar putea să se lase în voia dorinței de a găsi vinovați și de a le căuta defecte, ca să-i poată condamna
HOROSCOP