„Nu am fost gurmandă, nu mi-a plăcut carnea. Nu pot spune că nu mănânc deloc, dar foarte rar. Atunci când merg undeva, să nu creadă lumea că fac fițe.

Sunt atâtea legume acum, când natura a renăscut, încât se pot prepara atâtea lucruri bune. De asemenea, trebuie consumate lichide multe, apa este sfântă”, a declarat Anastasia Lazariuc pentru Impact.

17966007148227118825401839172519nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Sport nu fac, dar mă mișc foarte mult. Ies cu cățelușa. Simt nevoia să merg cât mai mult. Natura te încarcă cu energie, atunci când poți să pui mâna pe pomi, să-i îmbrățișezi, să vorbești cu ei. Totul e viu, totul are viață, fiecare fir de iarbă, fiecare frunză, chiar dacă nu vorbesc”, a completat.

„M-aș bucura dacă aș putea arăta și mai bine. Frumusețea vine din interior. Dacă punem numai măști, creme, dorind să arătăm bine, nu se va întâmpla. Binele vine din noi, din interior.

Important e să fim cât mai puri, cât mai buni, cât mai curați, cât mai puțin invidioși. Astea ies la suprafață, trimise de Dumnezeu. Nimic nu se poate schimba. De asemenea, trebuie să fim și mai atenți la ce mâncăm, acum nu mai facem atâta efort fizic cum făceau părinții noștri la țară”, a mai spus solista.

Urmărește-ne pe Google News
Gestul șocant făcut de Serena Williams după ce a fost umilită de Simona Halep. Acum s-a aflat: "Doamna organizatoare devenise palidă când a văzut"
GSP.RO
Gestul șocant făcut de Serena Williams după ce a fost umilită de Simona Halep. Acum s-a aflat: "Doamna organizatoare devenise palidă când a văzut"
ȘOC! Florin Salam, în stare GRAVĂ la spital! A fost internat de URGENȚĂ și trecut pe oxigen!
Playtech.ro
ȘOC! Florin Salam, în stare GRAVĂ la spital! A fost internat de URGENȚĂ și trecut pe oxigen!
"Omoar-o, omoar-o!" Româncă, bătută de iubitul ei, in timp ce tatăl agresorului îl încurajează
Observatornews.ro
"Omoar-o, omoar-o!" Româncă, bătută de iubitul ei, in timp ce tatăl agresorului îl încurajează
Horoscop 12 august 2022. Fecioarele ar putea percepe situația generală de astăzi ca pe o încleștare, menită să le facă lor viața grea
HOROSCOP
Horoscop 12 august 2022. Fecioarele ar putea percepe situația generală de astăzi ca pe o încleștare, menită să le facă lor viața grea
Păcăleală la o benzinărie din Argeș. Un șofer a „alimentat” TIR-ul cu aer
Știrileprotv.ro
Păcăleală la o benzinărie din Argeș. Un șofer a „alimentat” TIR-ul cu aer
Plecat din Guvernul Rusiei, a dat de gol când are loc finalul războiului din Ucraina! Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă imediat cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Plecat din Guvernul Rusiei, a dat de gol când are loc finalul războiului din Ucraina! Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă imediat cu Vladimir Putin
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Cătălin Scărlătescu, transformare uluitoare după America Express
PUBLICITATE
Cătălin Scărlătescu, transformare uluitoare după America Express
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Urmărește cel mai nou VIDEO