Iuliana Luciu, în vârstă de 30 de ani, este considerată una dintre cele mai sexy prezențe din showbiz-ul românesc. dacă acum are o siluetă de inviait și arată foarte bine, în urmă cu ani, sora cea mică a Nicoletei Luciu luase destul de mult în greutate.
Însă, Iuliana Luciu, care de curând a vorbit despre bărbații din viața sa, s-a ambiționat și a decis să slăbească. Nu a urmat o cură de capul ei, ci a apelat la sfatul unui nutriționist.
Vedeta a scăpat de surplusul de 10 kilograme într-o perioadă de două luni și jumătate. A mâncat, în principal, iaurturi degresate și legume crude, însă din meniu nu i-au lipsit nici carnea de pui sau pește.
“E o dietă cu alimente diverse, astfel că în fiecare săptămână am mâncat altceva. Regimul este bazat pe multe lactate şi legume crude, dar şi pe carne şi peşte, în diferite combinaţii, cu multe salate”, a explicat Iuliana Luciu la acea vreme.
Iată în ce a constat regimul Iulianei:
♦ 2 ZILE – În primele două zile, a avut voie să mănânce salată de orice fel, dar fără lămâie şi alte iaurturi în afara celor de dimineaţă;
♦ 4 ZILE – În următoarele patru zile, după masa de dimineaţă a făcut o pauză de trei ore, în care nu a mâncat nimic şi apoi, pe tot parcursul zilei, a consumat salată, în care a pus oţet, două linguriţe de ulei şi carne fiartă sau la grătar;
♦ 2 ZILE – Au urmat două zile cu iaurt şi salată.
♦ 4 ZILE – În următoarele patru zile, după masa de dimineaţă a făcut o pauză de trei ore în care nu a mâncat nimic, iar apoi, pe toată durata zilei, a consumat numai salată cu peşte la grătar;
♦ 2 ZILE – Alte două zile a consumat doar iaurt şi salate.
♦ 4 ZILE – Apoi patru zile în care după masa de dimineaţă a făcut o pauză de trei ore în care nu a mâncat nimic şi pe tot parcursul zilei a putut consuma carne cu legume la grătar;
♦ 2 ZILE – Din nou două zile de iaurt şi salată;
♦ 4 ZILE – În următoarele patru zile a făcut cele trei ore de pauză după masa de dimineaţă; în restul zilei, a mâncat ori iaurt şi cu un singur fel de fruct, ori toate felurile de fructe şi salată, fără iaurt.
“În zilele în care se pune carne în salată, nu se adaugă şi roşii. Cura de slăbire poate fi reluată, fără pauză, până se ajunge la greutatea dorită. Aşa am procedat eu timp de două luni şi jumătate”, a afirmat Iuliana Luciu.
Citește și: PETIȚIA #salvatipipera | Cel mai aglomerat cartier de afaceri al României “se sufocă”