Damian Drăghici, emoționat peste măsură la TV. Ce a pățit artistul: „Am avut 126 de concerte cu el!”

Comentează

Cea mai nouă gală „Te cunosc de undeva!”, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20.00, la Antena 1, vine cu o surpriză de zile mari pentru cuplul Cristina Stroe - Damian Drăghici. Celor doi, ruleta le-a adus o transformare pe cât de grea, pe atât de emoţionantă, în Joe Cocker şi Patti LaBelle, mai ales că au avut şi ocazia să îi cunoască.

Pe lângă o frumoasă prietenie cu marele artist Joe Cocker, Damian Drăghici a avut şi onoarea să participe la nu mai puţin de 126 de concerte alături de acesta. „E o piesă pe care vreau să o cânt în onoarea lui Joe! Chiar sunt foarte emoţionat! Am fost prieten cu el; în 2004 am fost abordat de cei care organizau turneul „Night of the Proms”, un turneu foarte mare, care se întâmplă anual în Europa.

Damian Drăghici se transformă în Joe Cocker

Am avut 126 de concerte în care eram cap de afiş James Brown, Shaggy, Joe Cocker, eu, Cyndi Lauper… El (n.r. - Joe Cocker) a auzit într-o seară povestea mea, căci l-am rugat pe prezentatorul spectacolului să-mi spună exact povestea, cum cântam cu naiul şi acordeonul pe străzile din Grecia şi atunci mi-a spus: «Vrei să cânţi cu acordeonul cu mine? Mi-a plăcut că ai avut curajul să îţi spui toată povestea!»”, a dezvăluit Damian Drăghici despre începutul colaborării lui cu marele artist.

Damian Drăghici, despre concertele cu Joe Cocker: „Erau şi câte 120.000 de oameni în faţa scenei, care ne aplaudau”

„Am avut 126 de concerte cu el, într-un an de zile şi aceeaşi emoţie de fiecare dată, o emoţie pe care n-am simţit-o niciodată în viaţa mea. Erau şi câte 120.000 de oameni în faţa scenei, care ne aplaudau. Nu poţi să îţi imaginezi sentimentul!”, a mai completat Damian Drăghici.

Profesoara de canto Crina Mardare le-a mărturisit imediat când i-a întâmpinat la antrenamente: „Este o piesă extraordinar de frumoasă, dar extraordinar de greu de cântat!”, iar Cristina a completat imediat: „E cea mai grea piesă pe care putea să ne-o dea vreodată ruleta!”.

La rândul lor, juraţii s-au declarat şi ei în egală măsură bucuroşi şi miraţi de propunerea ruletei: „Nu credeam să aud vreodată pe cineva din România cântând partitura asta!”, le-a mărturisit Aurelian Temişan. Întregul moment va putea fi urmărit sâmbăta aceasta, de la 20.00, la Antena 1.

Ce a declarat Damian Drăghici înainte de a debuta la „Te cunosc de undeva”

Cunoscutul instrumentist, interpret şi producător muzical Damian Drăghici face echipă chiar cu iubita lui. „Sunt artist, îmi place să mă joc! Şi, mai mult de atât, îmi place să schimb jocul de fiecare dată. Cu siguranţă am emoţii, pentru că, da, chiar nu ştiu la ce să mă aştept - «Te cunosc de undeva!» este categoric extrem de diferit faţă de orice lucru pe care l-am făcut până acum, dar toate aceste emoţii sunt constructive.

Sunt genul de emoţii pe care le-am resimţit doar la primul meu concert cu Meditaţii Lăutăreşti, primul meu proiect cu vocea, primul meu proiect în care mi-am dat voie să fiu eu. Asta e cel mai important - să te laşi să fii tu. Să te laşi să te joci, să fii real. În mod paradoxal, «Te cunosc de undeva!» este una dintre emisiunile care sprijină realitatea.

Chiar dacă interpretăm personaje, acest joc de roluri reprezintă expunerea copilului din noi, pe care noi trebuie să îl lăsăm să iasă la suprafață pentru a ne putea bucura, pentru a putea fi din nou fericiţi cu adevărat. Această emisiune reprezintă o vacanţă emoţională, unde reuşim să lăsăm emoţiile libere, râdem, glumim şi, cel mai important lucru, venim în forță! Chiar sper să aducem puţin din atmosfera dată de ritmul meu şi al fraţilor mei din Orchestra Damian & Brothers!”, dezvăluia Damian Drăghici.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește