„Nu mi-am dorit notorietate. Nicidecum. Ca actor, există o doză de dorinţă de a fi recunoscut pe stradă. E o chestie frumoasă şi înseamnă un mod de încununare al meseriei tale. Dar de aici şi până la ce a ieşit… În naivitatea mea, când am ajuns în trustul respectiv le spuneam fetelor de la PR că nu prea aş vrea să apar să dau interviuri. Eu atunci nu înţelegeam că trebuie să mă supun unor reguli, eram de o naivitate aproape tâmpită”, a declarat actorul pentru werock.ro.

Deși a ajuns cunoscut jucând într-o telenovelă, Dan Bordeianu spune că pentru el asta nu este o rușine, ba dimpotrivă o consideră una dintre șansele pe care le-a avut în viață de a filma alături de actori mari. Întrebat dacă i se pare că are o pată pe CV din cauza rolului de telenovelă, actorul a răspuns: ”Astea-s tâmpenii. Pentru unii o fi, mie mi se rupe de persoanele respective. Pentru mine a fost o şansă, pentru că jucam alături de nişte actori cunoscuţi. Am ştiut din prima zi că nu e film cu Cristi Puiu. Asta mi s-a dat, asta am făcut. În România nu ai oportunităţi foarte multe şi tocmai de aceea nu ai de ales. Nu-mi pare rău şi nu mi-e ruşine, căci eu mi-am respectat mereu meseria”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.