Dan Negru, reacție după criza energetică din România: „Nu trăim vremuri istorice”. Comparația făcută cu Marea Britanie din 1973

Comentează
Dan Negru, reacție după criza energetică din România FOTO: Facebook

Dan Negru a reacționat la criza energetică din România și a comparat situația actuală cu măsurile adoptate în Marea Britanie în 1973. Prezentatorul TV a vorbit și despre închiderea termocentralei de la Ișalnița.

Dan Negru a comentat situația energetică din România, provocată de secetă și de debitul scăzut al Dunării, și a făcut o paralelă cu o criză similară prin care a trecut Marea Britanie în 1973. Prezentatorul TV consideră că astfel de episoade nu sunt fără precedent și critică atmosfera de panică din jurul subiectului.

Mesajul lui Dan Negru în plină criză energetică

Dan Negru a publicat un mesaj pe rețelele de socializare în care și-a exprimat punctul de vedere cu privire la criza energetică prin care trece România, în contextul secetei și al debitului scăzut al Dunării. Prezentatorul TV spune că astfel de situații au mai existat în istorie și critică ceea ce consideră a fi o amplificare a stării de panică.

În mesajul său, Dan Negru a amintit de măsurile adoptate în Marea Britanie în timpul crizei energetice din 1973, când autoritățile au introdus programul cunoscut sub numele de „Three-Day Week”.

Potrivit prezentatorului, restricțiile de atunci au fost mult mai severe decât cele discutate în prezent. „Companiile, magazinele, firmele aveau voie să consume electricitate trei zile pe săptămână. Televiziunile își încheiau programul la ora 22.00. Străzile nu mai erau iluminate și oamenii aveau provizii mari de lumânări. Deci, a mai fost. Va mai fi…”, a scris Dan Negru pe pagina sa de Instagram.

Acesta a subliniat că, în opinia sa, actualul context nu reprezintă un moment fără precedent. „NU trăim vremuri istorice”, consideră prezentatorul, adăugând că „lumea e o repetiție de crize și războaie”.

„Nu exista fabrica de panică de azi”

Dan Negru a făcut referire și la oprirea recentă a Reactorului 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă, afirmând că nu este pentru prima dată când o astfel de măsură este luată.

El a amintit că și în 2003 centrala a fost oprită pentru o perioadă, tot în contextul secetei. „Doar că nu exista «fabrica de panică» de azi”, a mai transmis prezentatorul TV, sugerând că reacțiile publice și modul în care informațiile circulă în prezent contribuie la amplificarea îngrijorării.

A readus în discuție închiderea termocentralei de la Ișalnița

În mesajul său, Dan Negru a revenit și asupra unui subiect pe care l-a abordat în urmă cu aproximativ un an, când a vizitat Termocentrala Ișalnița, unitate pe bază de cărbune care și-a încetat activitatea la 1 ianuarie 2026.

Prezentatorul spune că cei care recomandă acum economisirea energiei sunt aceiași care au susținut închiderea unor astfel de capacități de producție.

„Doar că ăștia care îmi spun acu’ să sting lumina sunt aceiași care s-au ofticat când am filmat centrala pe cărbune de la Ișalnița care era pe lista celor care urmau să fie închise ca să salvăm planeta și să protejăm urșii”, a mai scris Dan Negru.

Ce declara la vizita de la Ișalnița

În iunie 2025, Dan Negru a vizitat termocentrala și a criticat decizia de închidere a acesteia, exprimându-și îngrijorarea în legătură cu posibilitatea apariției unor pene majore de curent.

„Gata, se închide, e pe ducă și asta. Toată Europa este speriată după pana de curent din Spania, din Portugalia, după blackout. Noi, gata, acces interzis, o închidem și pe asta! E una dintre cele mai mari surse de energie din România. E pe cărbune, dar cică poluează, așa că o închidem (…) În luna mai au inaugurat-o, în 1968, fix acum 57 de ani, în prezența generalului De Gaulle, care era, atunci, președintele Franței. Uite-o acum! Să batem în lemn de o pană mare de curent… Aici a fost Ișalnița!”, declara atunci prezentatorul TV.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!