În ultimii ani, Mirela Vaida și familia ei au ales să își petreacă toate concediile în străinătate, iar mulți dintre cei care o urmăresc în mediul virtual au fost curioși să afle de ce nu aleg niciodată o destinație din România. Prezentatoarea de la Antena Stars a postat un mesaj pe contul de socializare, în care explică motivul.
Mirela Vaida i-a pus la punct pe curioși! Prezentatoarea de la Acces Direct a explicat care este motivul pentru care alege să își petreacă vacanțele în străinătate și nu în România.
Vedeta a publicat imagini din interiorul mașinii sale, cu care se afla în trafic. Prezentatoarea de succes de la Antena Stars a spus că traficul este principalul motiv pentru care nu merge în concedii în țară.
„Poate vă mai aud vreodată că mă luați tare: <<Doamna Mirela, dar de ce nu vă faceți concediile și la noi în țară și dați banii la străini?>>. Uite, de-aia! Am plecat de două ore jumate și abia am trecut de Sinaia”, a scris Mirela Vaida, pe Instagram.
„E superbă țara noastră, dar e greu de ajuns la ea. Nu poți face turism pe o singură bandă, prin sate, cu limită de 30-50 km/h”, a mai transmis prezentatoarea TV.
Mirela Vaida a ales să își petreacă vacanța alături de întreaga familie în Tenerife, însă prima impresie la sosirea pe insula vulcanică nu a fost deloc cea la care se aștepta. Prezentatoarea TV a mărturisit că peisajul auster i-a creat o stare de nesiguranță în primele momente, fiind învățată cu imagini exotice pline de verdeață.
„Ne-am simțit bine în Tenerife, deși am avut un șoc când am aterizat și am văzut o insulă aproape aridă, stâncoasă, vulcanică, fără vegetația luxuriantă pe care o credeam eu.. M-am gândit: «Doamne, ce-om face noi o săptămână aici, cu copiii?»”, a povestit Mirela Vaida.