Cei doi au fost invitați în platoul emisiunii Agenția VIP și au vorbit despre episodul neplăcut care s-a întâmplat la nașterea fetiței lor. Deea și Dinu Maxer au doi copii și cred că asta este formula perfectă a unei familii.

Vedeta a vorbit despre problemele care au apărut în timpul operației de cezariană, dar și despre faptul că nu mai poate face copii.

„Am avut complicații la naștere. Am trecut printr-un scenariu prin care nu credeam că o să trec. În timpul operației au fost niște lucruri neprevăzute. A fost o hemoragie neașteptată și abia într-o oră și jumătate a fost operată. Eu nu o să mai pot să am o altă sarcină”, a declarat Deea Maxer, potrivit VIVA!

Dinu Maxer nu și-a lăsat soția singură nicio secundă și a stat alături de ea în timp ce medicii se chinuiau să-i oprească hemoragia.

„Eu am fost acolo și am ținut-o de mână. Cu un ochi mă uitam la patul operator”, a spus Dinu Maxer.

Deea Maxer a povestit ce probleme a avut în timpul operației de cezariană

Deea Maxer a adus pe lume o fetiță în luna octombrie a anului trecut. La ora 7 dimineața micuța a venit pe lume.

„Mă așteptam să nu fie o operație ușoară, mai ales că aveam varice interne. Am intrat în sală, m-au dezbrăcat, m-au urcat pe masa de operație. M-au conectat la aparate. M-au întins pe pat, nu mi-am mai simțit picioarele. Eram stresată pentru că îmi doream ca Dinu să participe la operație, dar din cauză că se simțea rău renunțase.

A rămas pe hol cu ai mei. Când mă uit apoi, pe cine văd? Pe Dinu. Mi s-a pus un nod în gât. I-am auzit plânsetul și doamna doctor a spus: bună dimineața și bine ai venit pe lume! S-a întâmplat la 6:54 de minute. După ce au înfășat-o, mi-au adus-o la obraz. Mă uitam la ea în gol așa, nu realizam. La un moment dat, mi-a fost frig, aveam frisoane.

A fost un moment senzațional, n-o să îl uit. Când a pus-o lângă mine, s-a mai liniștit, n-a mai plâns. Din momentul acesta, operația a mai durat încă o oră și. Mi s-au spart varicele de pe organele interne.

Am avut o hemoragie. Au lucrat doi medici plus domnișoara rezidentă. Aveam la un moment dat opt pense în burtă. Mi-aduc aminte că mă gândeam cât mai durează. Într-un final, m-au cusut. Dinu a ieșit din sală. M-au dus apoi la Reanimare”, a povestit Deea Maxer.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.