„Practic, nu mai formează un cuplu căsătorit. Căsnicia lor a trecut de punctul de la care nu mai există întoarcere. Jamie aşteaptă ca ea (Kate Moss, n.r.) să îşi continue viaţa şi să demareze procedura de divorţ”, a declarat o sursă din anturajul cuplului.
Modelul britanic şi soţul ei, care s-au căsătorit în 2011, le-au spus unor prieteni apropiaţi că relaţia lor nu mai poate fi „reparată”, iar rockerul Jamie Hince, chitaristul trupei The Kills, aşteaptă ca soţia lui „să îşi continue viaţa” şi să demareze procedura de divorţ.
„Niciunul dintre ei nu se grăbeşte, însă ambii bănuiesc că nu va exista o împăcare. Acceptă faptul că vor trebui, probabil, să facă o declaraţie publică, dar nu vor să fie forţaţi să facă acest lucru”, a adăugat aceeaşi sursă.
Un alt apropiat al cuplului a dezvăluit pentru tabloidul The Sun că problemele din căsnicia celor doi ar fi fost cauzate de faptul că renumitul fotomodel britanic era mult prea geloasă pe relaţiile de prietenie ale soţului ei cu alte femei.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.