“Nicoleta a ajuns la noi într-un stadiu critic, cu dureri îngrozitoare de spate. Nu mai putea să doarmă noaptea pe spate, nu se mai putea mișca, nu se putea apleca, nu putea să care nimic”, a declarat Ensar Duman, reprezentantul clinicii. Acolo, medicii turci au fost nevoiți să îi scoată vechile implanturi, să îi facă o reconstrucție și o micșorare mamară, dar și să îi pună implanturi noi: ”Ea avea implanturi de 570 de mililitri, ceea ce era foarte mult. După ce au scos vechile implanturi, medicii au mai scos 210 grame de piele și de grăsime din sânul stâng și 260 de grame de piele și de grăsime din sânul drept. Ulterior, s-au pus implanturi mai mici, de 370 de mililitri. Când a ajuns în Turcia, medicii au descoprit și că protezele ei vechi erau întoarse. Din cauza greutății prea mari a bustului, sânii s-au lăsat foarte mult, iar buzunarele ce găzduiau implanturile s-au lărgit, iar protezele s-au întors. “În Turcia, mi-au scos 2 kilograme de implanturi, piele, grăsime și tesut cu probleme. Acum aștept rezultatul biopsiei, eu sper să nu fie probleme. Dar m-am pregatit psihic și mi-am pregătit și familia. Important este că am făcut aceasta operație si mi-am salvat viața, fără sâni, în caz că vor fi probleme, pot să traiesc”, a declarat Nicoleta Luciu.
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI