„În urmă cu 12 ani trăiam una dintre cele mai fericite zile din viața mea. Nu știu cum, de ce, dar mereu mi-am dorit să mă căsătoresc! Am știut din prima că el va fi soțul meu, tatăl copiilor. Am zis ‘DA după patru ani de relație, am ales rochia în 30 de minute și am organizat nuntă într-o luna (pe hârtie).

Cu totul au fost cinci luni de când am spus ‘DA și nu am dat înapoi. Eram un copil. Când mă uit la poze mă gândesc și spun despre Tily de atunci: Cât curaj, câtă determinare, credință și câtă bucurie! Au trecut 12 ani de când am intrat în biserică mireasă. M-aș îmbracă zilnic în rochia pe care am ales-o, pentru că și azi, după ani de zile, sunt înnebunită după ea!”, a notat vedeta.

tily-niculae-12-ani-casatorie-dragos-popescu-6Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„12 ani de atunci, 16 ani de când sunt zile bune, zile mai puțin bune, doi copii pe care ni i-am dorit, un motan și multe amintiri pe care Popescu le ține minte. Pentru că are minte. Fix ieri ascultăm un podcast și am reținut treaba asta: Relațiile pe termen lung eșuează pentru că cei doi uită ‘BINELE din relație. Sper să am puterea și determinarea să nu uit acest bine, să nu obosesc, nici eu, nici el, să ne ținem de promisiuni și de acest parteneriat în cuplu.

AEP a virat 22 de milioane de lei partidelor. SOS și POT, mufate la fondurile publice. AUR ia mai mult ca PNL
Recomandări
AEP a virat 22 de milioane de lei partidelor. SOS și POT, mufate la fondurile publice. AUR ia mai mult ca PNL

Și cum promisiunea este promisiune, an de an, îmi primesc buchetul de mireasă. ( Așa mi-a șoptit pe treptele de la biserica după ce ne-am căsătorit). La mulți ani, iubitule! La mulți ani nouă! Îți mulțumesc pentru familia noastră, pentru că dorința mea a devenit și dorința ta!Î ți mulțumesc pentru că la 03:00 dimineață te-ai duce oriunde pentru noi! Îți mulțumesc pentru toate cafele aduse la pat!”, a încheiat ea.

Tily Niculae și Dragoș Petrescu au împreună doi copii, o fetiță și un băiețel, care a venit pe lume în pandemie. Cu toate acestea, la un moment dat, cei doi au fost la un pas de divorț. În urmă cu patru ani s-a întâmplat totul. „Totul a durat o săptămână, timp în care m-am interesat ce înseamnă și ce presupune un divorț. (…) Este diferența asta de vârstă, de 10 ani. El ia totul cu relaxare. Ne-am cunoscut când eu aveam 18 ani. M-am căsătorit la 20 și ceva de ani. Ce Dumnezeu să știu? (…) Și aveam senzația că tot timpul pompez doar pentru celălalt și că mie nu mi se reîntoarce nimic.

După care au urmat câteva ședințe de terapie în care am înțeles că nu trebuie să-i ceri celuilalt ceva ca să fii fericit. Comunicarea este cea mai importantă pe toate planurile. Trebuie să trecem peste bariera de a ne închipui ce crede celălalt. (…) Aveam senzația că între noi se produsese un gol și că el oarecum își trăia toate dorințele, iar eu, din dragoste pentru el, mereu acceptam și niciodată nu mi le îndeplineam pe ale mele”, a mărturisit actrița la Pro TV.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Unica.ro
Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Soția lui Călin Georgescu a fost văzută în fel și fel de ipostaze, însă imaginile apărute acum au stârnit un val de comentarii. Brunetă, tunsă destul de scurt și îmbrăcată office… Mulți nici nu ar fi recunoscut-o pe Cristela
Viva.ro

Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Libertateapentrufemei.ro
Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Ele sunt zodiile care vor avea noroc ceresc până pe 25 ianuarie. Patru nativi primesc veștile pe care doreau să le audă
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care vor avea noroc ceresc până pe 25 ianuarie. Patru nativi primesc veștile pe care doreau să le audă
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce salariu avem
Observatornews.ro
Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce salariu avem
Horoscop 16 ianuarie 2025. Taurii ar fi bine să se imagineze în postura omului cuminte și calm, care știe și poate să reacționeze rațional
HOROSCOP
Horoscop 16 ianuarie 2025. Taurii ar fi bine să se imagineze în postura omului cuminte și calm, care știe și poate să reacționeze rațional

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI