Gene Wilder, celebrul 'Willy Wonka', a decedat la vârsta de 83 de ani. Anunțul a fost făcut de familia acestuia.
Familia actorului a făcut anunțul trist luni seara, fără a oferi însă alte detalii privind moartea acestuia. Anul trecut, în luna septembrie, Gene a fost surprins de paparazzi, în timp ce mergea alături de soția lui, Karen Boyer, să vadă un meci de tenis. Starea lui nu părea deloc a fi una bună, părând extrem de slăbit și fragil, abia reușind să meargă.
Gene Wilder, pe numele său adevărat Jerome Silberman, s-a născut pe 11 iunie 1933 la Milwaukee și era fiul unei familii de emigranți evrei ruși. El și-a descoperit pasiunea pentru actorie la vârsta de opt ani, când mama lui a fost diagnosticată cu febră reumatoidă și medicul i-a spus lui Gene să aibă grijă să o facă cât mai des să râdă.
Debutul pe marele ecran al lui Wilder a fost în „Bonnie and Clyde” de Stanley Kramer. Dar rolul cel mai memorabil al lui Wilder a fost Willy Wonka din „Charlie și fabrica de ciocolată”.
După mai multe apariții în filme celebre, precum „Blazing Saddles" sau "Young Frankenstein”, în anul 1999, el s-a retras din lumea cinematografului pentru a se dedica activităților umanitare. În 2005, actorul și-a publicat memoriile într-o cartea, „Kiss Me Like A Stranger”, iar în 2007 și-a publicat și prima povestire, „ My French Whore”.