Dominic Purcell, în vârstă de 46 de ani, filma în acel moment o scenă pentru un nou sezon al serialului ”Prison Break”, care va fi lansat în primăvara anului viitor. Accidentul s-a produs în Marrakech, în Maroc, iar actorul a fost transportat cu elicopterul la un spital din Casablanca, unde a suportat o intervenţie chirurgicală.

Starul britanic, care interpretează rolul Lincoln Burrows în Prison Break, a încercat să diminueze gravitatea incidentului, printr-un mesaj amuzant publicat pe Instagram, însă a recunoscut că este ”recunoscător” că este încă în viaţă după acea operaţie efectuată în regim de urgenţă.

Citește și: Prison Break revine cu un nou sezon. Când va fi lansarea | VIDEO

”Am avut un «mic» accident pe platourile de filmare. Ha, ha! Mă voi întoarce la filmări cât voi putea de repede. E bine să ai o craniu gros atunci când o bară din fier îţi cade în cap. Mi-a spart capul şi mi-a fracturat nasul în două locuri. Partea bună din toate acestea este că am beneficiat de o operaţie gratuită la nas. E bine să fiu în viaţă. Toate sunt bune acum”, a scris pe Instagram Dominic Purcell, sub o fotografie care îl arată cu faţa tumefiată şi nasul bandajat.

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.