Unul dintre momentele cotroversate din timpul concertelor vedetei este numărul de striptease din jurul unei cruci și reproducerea Cinei cea de Taină într-un mod specific Madonnei. În timpul acestora, cântăreața nu a ezitat să facă câteva glume la adresa Papei.
Întrebată de coincidența dată de prezența acestuia în același oraș, Madonna a spus următoarele: „E amuzant, da. Sper să dăm unul de celălalt. Am o relație de durată cu Papa, cu Vaticanul, cu Biserica Catolică, cu excomunicarea mea. În orice caz, am fost crescută în spiritul catolic și, indiferent de drumul spiritual pe care îl voi urma, întotdeauna voi simți o conexiune inexplicabilă cu Catolicismul. Se cam vede în munca mea, așa cum probabil că ați observat.”
De asemenea, starul consideră că Papa Francisc e o persoană abordabilă, cu care și-ar dori să iasă la o cafea și cu care să facă glume. Deși acesta a încercat să îi anuleze turneul „Blond Ambition” din Roma, Madonna crede că spectacolul său ar fi pe placul reprezentantului de seamă al Vaticanului întrucât ea nu face altceva decât să promoveze dragostea.

Sursă foto: hepta.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.