Artistul, în vârstă de 69 de ani, suferă de tahicardie şi a fost transportat cu elicopterul la un spital din oraşul Pointe-a-Pitre. El se afla în vacanţă şi a început să se simtă rău, sâmbătă, potrivit postului TV TF 1.
Acum el se află la secţia de Terapie Intensivă şi este conştient.
Rockerul se pregătea să lanseze un nou album care urma să apară pe piaţă în luna noiembrie.
În decembrie 2009, Hallyday a mai avut probleme medicale, din cauza unor complicaţii apărute în urma unei operaţii de hernie. Atunci, el a fost băgat într-o comă indusă de doctorii din Los Angeles care îl tratau.
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Viva.ro
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație