Drama unei cântăreţe! Nana Mouskouri: "Nimeni nu mai este interesat de ce fac"

Comentează

La cei 77 de ani, Nana Mouskouri trece printr-o perioadă foarte deprimantă despre care vorbeşte într-un recent interviu: "Sunt dezamăgită deoarece casa mea de discuri nu mai este interesată de ce fac. Nu mă plâng, dar sunt puţin tristă"

Nana Mouskouri nu-şi ascunde amărăciunea: "Această situaţie durează de zece ani. Nu mi s-a făcut promovare şi mi s-a spus că din cauza crizei discului. Nici chiar la ultimul meu album, "Rendez-vous", n-au făcut promovare.' Artista greacă adaugă: 'Înainte eram cântăreţi, acum suntem produse. Încă o dată spun, nu vreau să mă plâng, dar nu merit asta".
Carieră

Nana Mouskouri este unul dintre marii artişti ai lumii care au reuşit să scrie istorie în muzica internaţională. În cariera sa de peste cinci decenii a vândut peste 400 de milioane de discuri, devenind astfel unul dintre cel mai bine vânduţi artişti ai tuturor timpurilor. Printre piesele celebre cântate de aceasta se numără "Amazing Grace", "Only Love" şi "I Have A Dream".

Nana Mouskouri, pe numele său real Ioanna Mouschouri, s-a născut pe 13 octombrie 1934, în Chania, din insula Creta. Trei ani mai târziu, artista s-a mutat în Atena, unde a urmat cursurile Conservatorului.

Primul său cântec, "Fascination", a fost înregistrat în 1957 în două limbi: engleză şi greacă. După participarea în 1960 la Festivalul Greek Song şi Mediterranean Song Festival din Barcelona, aceasta a primit recunoaşterea Europei. În 1962, l-a cunoscut pe Quincy Jones, cu care a plecat la New York şi a înregistrat un album de jazz american intitulat "The Girl From Greece Sings".

Melodiile de pe discurile sale au fost interpretate şi înregistrate în multe limbi, inclusiv greacă, franceză, engleză, germană, italiană, portugheză, spaniolă, ebraică, chineză mandarină şi maori, fapt ce i-a adus recunoaşterea şi adulaţia milioanelor de fani de pe toate continentele.

Nana Mouskouri îşi împarte cu succes viaţa între cariera muzicală, familie şi strângerea de fonduri pentru UNICEF, organizaţie pe care o reprezintă ca ambasador al său din 1993. Cântăreaţa a fost aleasă parlamentar european între 1994 şi 1999.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
MONDEN
Gabi Bădălău
10:49
Gabi Bădălău nu și-a mai văzut fiul cel mare de o lună și jumătate: „Am mers special până la Constanța”
Irina Loghin despre mustul pe care îl face
10:14
Cum pregătește Irina Loghin mustul în fiecare toamnă. Metoda pe care o folosește pentru a-l păstra
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
11:30
Vedetele din România care au colaborat cu AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
11:25
Marco Rubio sare în apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, după scandalul legat de căderea Guvernului Bolojan: „Ea a promovat cu succes interesele energetice ale SUA în Grecia şi în sud-estul Europei"
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale